Andy Yen, șeful Proton: Arestarea directorului Telegram este o sinucidere economică pentru Franța

Andy Yen, șeful Proton: Arestarea directorului Telegram este  o sinucidere economică pentru Franța Pavel Durov, fondatorul Telegram. Sursa foto: captură video

Andy Yen, directorul companiei Proton din Geneva, ale cărei servicii au peste 100 de milioane de utilizatori, este extrem de critic după acuzarea lui Pavel Durov. De asemenea, el apără cu fermitate criptarea datelor.

Inculpat miercuri seara, obligat de instanţe să rămână în Franţa, Pavel Durov se află sub presiune maximă. Directorul mesageriei Telegram este acuzat de numeroase infracțiuni, printre care refuzul de a coopera cu autoritățile și complicitate la infracțiunile organizate pe platforma sa, precum trafic de droguri, pedofilie, fraudă sau spălare de bani în bandă organizată.

Cazul este colosal și depășește cadrul celor 900 de milioane de utilizatori ai Telegram.

Pentru a analiza această afacere cu repercusiuni globale, letemps.ch l-a contactat pe Andy Yen, directorul companiei Proton, cu sediul la Geneva. Compania sa este importantă în comunicațiile online, oferind în special un serviciu de mesagerie criptată pentru peste 100 de milioane de utilizatori. Andy Yen aruncă o privire severă asupra detenției lui Pavel Durov.

Le Temps: Ce părere aveți despre arestarea lui Pavel Durov?

Andy Yen: A fost o decizie foarte agresivă și foarte ciudată. E prima dată când directorul unei companii de tehnologie cu aproape un miliard de utilizatori este arestat. Deci cred că e anormal și este de asemenea, probabil, un exces de zel din partea autorităților franceze. Franța se străduiește să se prezinte ca o țară prietenoasă cu afacerile, un loc bun pentru a începe o afacere. Și când ai situații de genul acesta îți poți imagina că mulți lideri s-ar putea gândi de două ori înainte de a veni în Franța, darămite să recruteze echipe în Franța. Este cam ca o sinucidere economică pentru Franța, este dăunător pentru reputația ei în lumea tehnologiei. Vor mai veni Elon Musk sau Mark Zuckerberg în Franța pentru conferințe? Se vor gândi de două ori.

Le Temps: De ce sunteţi atât de critic? Din cauza acuzațiilor la adresa Telegram și a directorului acestuia?

Pavel Durov

Pavel Durov. Sursa foto: Platforma X

Andy Yen: Uitaţi-vă la capetele de acuzare. Puteți da vina pe toate companiile de social media pentru aceste nemulțumiri: Elon Musk și platforma sa X sau Mark Zuckerberg pentru Facebook și WhatsApp. Aceste acuzații pot viza o serie de companii complet legitime. Acesta este motivul pentru care aceste atacuri sunt exagerate. De asemenea, este necesar să se facă distincția între răspunderea civilă și răspunderea penală. În acest tip de situații prevalează în general răspunderea civilă, cu amenzi sau ameninţări de blocaj în ţară. Luarea deciziei de a opri pe cineva la aeroport într-o sâmbătă seara în timp ce traversează țara este cu adevărat fără precedent. Mulți oameni din comunitatea tehnologică sunt șocați de acest lucru.

Le Temps: Dar, în același timp, se pare că Franța, la fel ca multe alte țări, a încercat ani de zile să obțină informații despre activitățile online ilegale de pe platformă, iar Telegram nu a încercat niciodată, niciodată să se conformeze...

Andy Yen: Nu știu. Dar Telegram este o companie care este condusă din Dubai, Emiratele Arabe Unite. Compania nu are birouri, servere sau personal în Franța. Această țară încearcă să-și aplice legile unei companii care, în principiu, nu se află sub jurisdicția ei. Nu cred că Franța își poate aplica propriile legi oriunde dorește. Aceasta este o problemă juridică foarte importantă în opinia mea.

Le Temps: Dar poate s-au comis crime în Franța și au fost planificate online pe Telegram?

Andy Yen: În cadrul sistemului juridic internațional, în general, trebuie să mergi în țara în care își are sediul afacerea. Prin urmare, trebuie să fie o procedură legală care trebuie să treacă prin Dubai. Nu Franța trebuie să-l acuze direct pe directorul Telegram.

Le Temps: Şi pe fond?

Andy Yen: Acest lucru riscă să pună sub semnul întrebării răspunderea pentru conținutul terților. Dacă de acum înainte un operator de platformă ar fi responsabil pentru tot conținutul care este publicat de terți, de utilizatori, acest lucru ar crea și un precedent periculos. În acest caz nimeni nu ar fi dispus să opereze astfel de platforme. În general există scutiri de răspundere. Și mai mult, în acest caz, se trece la nivel penal. Acest lucru este foarte îngrijorător.

Le Temps: Dar Telegram putea ști că conținutul ilegal trecea prin platforma sa...

Andy Yen: O mare parte din comunicare este criptată pe Telegram. Poate că compania pur și simplu nu este capabilă să verifice conținutul care este difuzat pe platforma ei. Prin urmare, poate fi imposibil din punct de vedere tehnic să se respecte cererile instanței. Aș mai adăuga un element: atitudinea lui Pavel Durov nu s-a schimbat cu adevărat în ultimii cincisprezece ani. Cea mai faimoasă fotografie a lui este cea în care îi arată un deget lui Vladimir Putin. Deci, cred că este destul de rău pentru reputația occidentală și pentru reputația franceză de a apăra libertatea și democrația. Acest lucru riscă să facă jocul propagandei ruse.

Le Temps: Cum reacționează Proton la solicitările instanțelor de informare cu privire la comunicări sau utilizatori?

Andy Yen: Ne îndeplinim întotdeauna obligațiile, dar numai în conformitate cu legislația elvețiană. Prin urmare, Franța nu poate veni direct la noi, deoarece nu suntem o companie franceză. Franța trebuie să treacă prin autoritățile elvețiene, acestea trebuie să fie de acord să coopereze și să o ajute.

Le Temps: Elon Musk a scris că în 2030 vom fi executați în Europa pentru că am dat un like la o imagine amuzantă. Ce credeţi?

Andy Yen: Elon Musk exagerează, desigur, dar nu greșește în sensul că, per total, în lumea occidentală de astăzi suntem pe un trend care ne îndepărtează de libertatea de exprimare. Dar acesta este unul dintre principiile fundamentale ale democrației. Ne aflăm într-o lume în care autocrații câștigă din ce în ce mai multă putere. Așa că sunt foarte îngrijorat.

Le Temps: Sunteţi îngrijorat şi pentru viitorul criptării datelor?

Andy Yen: Da, este o îngrijorare constantă. Cu criptarea, problema este fie că o ai pentru toată lumea, fie că nu o ai pentru nimeni. Nu există cale de mijloc. Unele guverne vor să creeze un fel de ușă din spate pe care doar oamenii buni o vor folosi. Dar este imposibil din punct de vedere matematic. Sunt de acord că criptarea are dezavantaje și le poate permite infractorilor să comunice. Dar, ca societate, cred că trebuie să o acceptăm pentru că alternativa este sfârșitul vieții private. Ceea ce este mult mai rău. Dacă nu facem lucrurile corect, cred că ce e în joc este dacă democrația poate supraviețui în secolul XXI. (Traducerea-Rador)