Anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani. Un sportiv de performanță a murit după ce medicii l-au trimis acasă. UPDATE

Anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani. Un sportiv de performanță a murit după ce medicii l-au trimis acasă. UPDATE

După ce un sportiv, în vârstă de 15 ani, luptător de performanță, a murit, luni dimineață, pe Secția de pediatrie, conducerea Spitalului Județean de Urgență ''Mavromati'' din Botoșani a dispus declanșarea unei anchete interne.

Angela Țurcanu, directorul medical al spitalului, susține că ancheta va începe imediat după ce, în urma necropsiei, medicii legiști vor prezenta concluziile cu privire la cauza decesului, scrie Agerpres.

''Nu am primit încă raportul anatomo-patologic făcut de Medicina Legală. În acest caz se face necropsia și apoi o să avem și un punct de vedere'', a declarat Angela Țurcanu.

Tânărul care și-a pierdut viața este Cosmin Aluchenesei, campion național la lupte, categoria juniori. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Sportivul era legitimat la Clubul Sportiv Botoșani, iar săptămâna trecută a fost convocat la lotul național, care se antrena la Bacău. 

Se pare că sportivul a suferit o accidentare, joia trecută, iar la scurt timp a fost la un spital din Bacău. Medicii i-au dat niște calmante și l-au trimis acasă.

Ulterior, el s-a întors în familie la Botoșani, iar durerile i s-au acutizat. Sâmbătă seară, sportivul s-a prezentat la Centrul de Primiri Urgențe a Secției de pediatrie a Spitalul Județean de Urgență Mavromati, însă a primit asigurări că starea sa nu este gravă.  Cu toate acestea, starea de sănătate a adolescentului s-a înrăutățit, iar luni dimineață acesta a murit, au spus surse de la Clubul Sportiv Botoșani.