ANAF promite controale la OMV Petrom, după ce compania a anunțat că nu se încadrează în plafonul stabilit de Ministerul Finanțelor

ANAF promite controale la OMV Petrom, după ce compania a anunțat că nu se încadrează în plafonul stabilit de Ministerul FinanțelorOMV Petrom / Sursă foto: Arhiva EVZ

După ce compania OMV Petrom a anunțat că nu se încadrează în plafonul stabilit de Ministerul Finanțelor pentru a plăti taxa de solidaritate în România, în timp ce în Austria va plăti o astfel de taxă, ANAF a ieșit public să promită că va declanșa controale.

Peşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat că va verifica dacă OMV Petrom a achitat taxa de solidaritate. El a mai anunțat că va sancționa toate societățile care se încadrează în prevederile Ordonanței 186, dacă va fi cazul, cu executarea silită.

„Eu pot să vă spun doar că ANAF-ul va controla la sânge toate societățile care se încadrează în prevederile Ordonanței 186. Vom verifica în prima fază dacă în cifra de afaceri se respectă acele venituri din codurile CAEN care sunt prevăzute în Ordonanță, adică să fie 75% din cifra de afaceri pe acele coduri CAEN. După aceea vom verifica dacă calculul și cuantumul contribuției la solidaritate este corect încadrat și achitat. Controalele vor fi realizate așa cum prevede legislația din România. (…) Noi avem modalități de a verifica cifrele de afaceri și de a vedea ce societăți se încadrează cu mult timp înainte. În cazul societății OMV, ei au depus la 1 ianuarie 2022 acea Declarație 406, iar noi știm în timp real contabilitatea și toate cifrele pe care le are”, a declarat şeful ANAF la Antena3.

Mai mult, ANAF va lua în calcul și declarația pe care a făcut-o OMV-ul. „Pornind de la declarația pe care a făcut-o OMV-ul, o să ne dăm seama în zilele următoare dacă este corectă sau nu. (…) Dacă va refuza să plătească, va fi emisă o decizie de impunere, va fi stabilită suma care va trebui plătită și vom trece către executarea silită”, potrivit Infoactual.

OMV Petrom vs. Guvern

Cu toate astea, mai mulți politicieni, printre care și Victor Ponta, consideră că Guvernul este vinovat pentru că nu discută cu companiile și că nu aplică taxele cum trebuie.

„Niciodată nu este de vină o companie, întotdeauna Guvernul face legile atât de clar încât nimeni nu le aplică. Problema este ca în 2022 nu s-a discutat cu companiile. Eu discutam și le spuneam că trebuie sa ajute și ele. Dacă legislația în ultimul an a însemnat niște ordonanțe date peste noapte, fără sa se discute cu nimeni, sa nu va mirați că marile companii, care au specialiștii mult mai buni decât guvernul, găsesc și speculează orice greșeală a guvernului.

OMV este o companie privată care vrea sa facă profit. E treaba mea ca și guvern să pot sa iau atâț de multe taxe și impozite cât pot să conving firmele private că trebuie sa contribuie la efortul comun. Dar dacă tot mărești aparatul de stat, tot angajezi, după care te duci după privați, întâi după aia mici, apoi încerci sa te duci și după ăia mari, dar fără sa te pregătești” a spus Ponta.