Începe războiul? Americanii au cerut rapoarte amănunțite. Toată Planeta e cu ochii pe Rusia
- Ramona Rotaru
- 12 ianuarie 2022, 21:53
Rusia pare să fie din ce în ce mai decisă să invadeze Ucraina. După doar o zi de negocieri cu SUA, militarii ruși s-au deplasat în apropierea granițelor pentru a face exerciții cu muniție reală. Miercuri, elicoptere militare survolau granița cu Ucraina. Totuși, întreg planul lui Vladimir Putin ține de condițiile meteorologice, o iarnă geroasă fiindu-i un aliat.
Negocierile dintre Rusia și SUA au fost încheiate, însă situația de la granița cu Ucraina nu s-a detensionat. Dacă marți au fost începute exerciții militare cu echipament special și muniție reală, miercuri, elicoptere militare rusești au fost trimise la granița cu Ucraina.
Americanii se așteaptă la o următoare mutare din partea Rusiei, însă sunt de părere că „fereastra de oportunitate” a lui Putin pentru o invazie în Ucraina este din ce în ce mai limitată. Condițiile meteorologice sunt extrem de importante pentru o astfel de acțiune, o iarnă geroasă, cu temperaturi cu mult sub 0 grade Celsius, duce la înghețarea solului și deplasarea mult mai ușoară a tehnicii de luptă terestră. Tocmai din acest motiv Joe Biden a cerut meteorologilor militari americani un raport detaliat cu privire la starea vremii în următoarele săptămâni, conform unor surse din serviciile de spionaj americane citate de New York Times.
Putin poate invada Ucraina doar în condițiile în care vorbim despre o iarnă grea, cu temperaturi scăzute, care să ducă la înghețarea solului. Acest lucru ar favoriza deplasarea mult mai rapidă și mai ușoară a echipamentelor terestre, cum sunt tancurile, blindatele sau camioanele.
Vremea poate sta în calea lui Putin. Ce spun specialiștii despre acest factor
Rușii au început exerciții militare în apropierea frontierei cu Ucraina încă din luna decembrie, când Kremlinul a anunțat manevre militare de iarnă. Cu toate acestea, șeful spionajului militar ucrainean a avertizat încă din luna noiembrie că invazia este estimată să aibă loc la sfârșitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie.
Potrivit experților militari consultați de NYT, invazia Rusiei ar putea avea loc doar în condiții de iarnă. Cu cât se apropie primăvara, acest lucru va fi imposibil de realizat. În luna martie încep ploile, inundațiile și implicit apariția noroiului, condiții care ar îngreuna extrem de tare deplasarea trupelor la sol.
Condițiile meteorologice din acest moment nu îi sunt deloc favorabile lui Vladimir Putin. Iarna blândă de până acum aduce un teren mai degrabă noroios, nu foarte înghețat. Vremea ar putea da planurile rușilor peste cap și este posibil ca invazia să fie amânată până la începutul lunii februarie, au declarat, sub protecția anonimatului, oficiali ai administrației americane.
Administrația Joe Biden cunoaște extrem de bine aceste aspecte, așa că au cerut meteorologilor militari să urmărească în următoarele săptămâni predicțiile meteo pentru Ucraina.