Amenzi triple pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Amenzi triple pentru refuz de legitimare și tulburarea ordinii și liniștii publice

Pe fondul protestelor de stradă, senatorii au adoptat, pe șest, un proiect de lege prin care amenzile pentru refuz de legitimare sau pentru tulburarea ordinii și liniștii publice să se tripleze.

Astfel, luni seară, plenul Senatului a adoptat tacit un proiect care înăsprește sancțiunile pentru refuzul unei persoane de a se legitima la cererea unui polițist, dar și pentru organizarea de petreceri care deranjează vecinii.

Amenda va crește substanțial de la 100 – 500 de lei, cât este în prezent, la 500 – 1.500 de lei pentru „refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, se arată în proiectul de lege adoptat fără dezbatere și vot, ci prin procedură tacită. De asemenea, amenda va crește de la 500 – 1.500 de lei cât este în prezent, la 2.000 – 3.000 de lei și pentru „organizarea de petreceri cu caracter privat și utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spațiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinația de locuințe sau cu caracter social, în mediul urban”, mai prevede propunerea legislativă.

Proiectul de lege merge pentru dezbatere și vot la Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Ne puteți urmări și pe Google News