Ambasadorul SUA la NATO: „Ne menținem angajamentul ferm”
- Bianca Ion
- 29 octombrie 2025, 19:06
Matt Whitaker. Sursă foto: X.comAmbasadorul Statelor Unite la NATO, Matthew Whitaker, a transmis miercuri un mesaj clar de susținere față de România, reafirmând rolul esențial al țării noastre în cadrul Alianței Nord-Atlantice și angajamentul ferm al Washingtonului pentru securitatea regională. Într-o postare pe platforma X, diplomatul american a evidențiat contribuțiile României în cei peste 20 de ani de apartenență la NATO și evoluția capacităților de apărare.
„În întreaga NATO, aliaţii precum România demonstrează o capacitate şi o responsabilitate sporite”, a declarat Matthew Whitaker, subliniind cooperarea strategică dintre cele două țări: „În cei peste 20 de ani de când este aliat NATO, România a cooperat constant cu Statele Unite pentru a îndeplini obiectivele noastre comune de apărare.”
Parteneriatul dintre România și SUA rămâne „mai puternic ca oricând”
Ambasadorul Statelor Unite a subliniat continuitatea relației cu România, afirmând că „acest parteneriat rămâne mai puternic ca oricând”, iar Washingtonul își păstrează „angajamentul față de România – ca aliat NATO de încredere, partener strategic vital și forță motrice pentru securitatea în Europa”. Declarația transmite un mesaj clar privind stabilitatea cooperării bilaterale, în pofida ajustărilor militare anunțate.
Oficialul american a evidențiat, totodată, importanța prezenței militare SUA în regiune, arătând că „prezența noastră puternică și angajamentul nostru de durată față de Europa rămân neclintite, inclusiv sprijinul pentru misiunea Eastern Sentry”, ceea ce confirmă intenția Statelor Unite de a continua să joace un rol activ în consolidarea securității pe Flancul Estic al NATO.

Matt Whitaker. Sursă foto: X.com
Trupele americane nu vor fi înlocuite
Comandamentul armatei SUA pentru Europa și Africa a anunțat că retragerea Brigăzii 2 Infanterie de Luptă din cadrul Diviziei 101 Aeropurtate se înscrie în „procesul deliberat al Secretarului de Război de a asigura o poziție echilibrată a forțelor militare americane”, precizând că această unitate se va întoarce la baza sa din Kentucky „fără a fi înlocuită”, marcând astfel o schimbare majoră în postura militară a Statelor Unite pe flancul estic al NATO.
Brigada Diviziei 101 Aeropurtate, sosită în România în primăvară pentru o misiune de nouă luni, după o rotație similară în 2022, își încheie acum prezența, iar pentru prima dată locul său nu va fi ocupat de alți soldați americani.
Vestea retragerii militarilor, confirmată anterior de MApN
Ministerul Apărării Naționale a informat miercuri dimineață că România și celelalte state membre NATO au fost notificate oficial de către Statele Unite cu privire la „redimensionarea” prezenței militare americane în Europa. Conform MApN, „aproximativ o mie de militari americani vor rămâne dislocați” în România.
Instituția a precizat că printre unitățile care își vor încheia rotațiile se află și componente desfășurate la baza aeriană Mihail Kogălniceanu, confirmând informațiile referitoare la posibile reduceri. MApN a subliniat că această decizie „era așteptată”, întrucât România a fost „în contact permanent cu partenerul strategic american”, iar ajustarea forțelor SUA reflectă noile priorități anunțate de administrația prezidențială încă din februarie.
Potrivit comunicatului, recalibrarea prezenței americane ține cont de faptul că NATO „și-a consolidat prezența și activitatea pe Flancul Estic”, permițând Statelor Unite să își adapteze rolul în regiune fără a afecta securitatea aliaților.