Ambasadorul Poloniei, dezvăluiri despre REFORMAREA justiției: „ Avem dreptul să modificăm sistemul”
- Sorana Pătra șcu
- 15 aprilie 2018, 12:10
Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marcin Wilczek, a declarat într-un interviu pentru Digi24 că fiecare stat are dreptul să își modifice și reformeze sistemul de justiție.
„Astăzi se poartă discuţii despre statul de drept şi articolul 7 în legătură cu Polonia, dar avem dreptul să modificăm şi să ne reformăm sistemul de justiţie, este ceva la care fiecare ţară are dreptul. Regimurile politice din Estul Uniunii Europene se transformă într-un hibrid, iar democraţia devine o iluzie. Aproape nestingheriţi, liderii estici limitează puterile instituţiilor democratice, care sunt păstrate, dar nu mai pot funcţiona conform fişei postului. Reacţia celor care ar trebui să sancţioneze aceste abateri a venit treptat şi efectele au fost prea puţin simţite de politicienii care vor să îmbrace democraţia în haine care nu i se potrivesc”, a spus Wilczek.
Totodată, Wilczek vorbește și despre alegerile câștigat de Viktor Orban în Ungaria. „Am văzut o victorie masivă a primului ministru Orban şi a partidului său, Fidesz. Aş spune că e o sărbătoare a democraţiei, pentru că participarea la vot a fost surprinzător de mare, oamenii s-au mobilizat în număr mare la vot în mod democratic, în favoarea guvernului. Cooperarea dintre Ungaria şi Polonia, dar şi între alte state din Europa Centrală, dar şi între Polonia şi România, este ceva care la 10 ani după aderarea României la UE şi mai mult în cazul Poloniei înseamnă că avem o viziune despre viitorul UE, avem concepţii şi idei pe care le-am vrea auzite în Europa, şi cred că este firesc să ne maturizăm şi să observăm că sunt anumite lucruri care ar trebui, dacă nu chiar schimbate, dar modificate, în ce priveşte politicile europene.
Se conturează două viziuni asupra viitorului Uniunii Europene şi le putem descrie simplist drept cea vestică şi cea estică. În timp ce unii vorbesc despre drepturi şi obligaţii comune, alţii preferă mai degrabă partea cu drepturile şi spun că au îndeplinit deja din plin segmentul de obligaţii”, a spus el la Digi24.
Wilczek explică și situația în ceea ce privește modificarea legilor justiției în Polonia. În primul rând, trebuie să cădem de acord asupra întăririi rolului statelor naţionale şi a parlamentelor. Noi, în Polonia, considerăm că mandatul democratic provine de la parlamentul unei ţări. Aceasta este cheia de a înţelege politicile elaborate în Europa. Statul naţional este în continuare foarte important pentru noi, mai ales din perspectiva istoriei în care ne-am pierdut ţările şi suveranitatea. De aceea, suveranitatea recâştigată şi preţuită este baza mandatului democratic al parlamentelor noastre şi mai credem că este baza mandatului democratic pentru întreaga Europă.
Întregul interviu îl puteți citi AICI