Ambasada României la Roma: ”Nu a fost încheiat vreun acord privind sosirea de muncitori români”

Ambasada României la Roma: ”Nu a fost încheiat vreun acord privind sosirea de muncitori români”

Nu a fost încheiat niciun acord privind sosirea, în Italia, a unor lucrători români, anunță Ambasada României la Roma. Instituția precizează că discuţiile purtate cu asociaţiile de producători agricoli din această ţară au avut ca scop doar sprijinirea lucrătorilor români din Italia, având în vedere prezenţa lor în Peninsulă. Foarte mulți români care au lucrat în domeniul agricol, în Italia, sunt grav afectați de efectele pandemiei.

În cadrul acestor discuţii, nu au fost avansate propuneri de cifre şi nu a fost încheiat vreun acord privind sosirea, în Italia, a unor lucrători români, ambasada neavând o astfel de atribuţie, precizează reprezentanţa diplomatică a României la Roma.

”România reiterează disponibilitatea de colaborare cu Italia pentru a identifica o soluţie, pe fondul complexităţii fără precedent din statele noastre. Orice soluţie trebuie sa se încadreze în regulile prevăzute de ordonanţele adoptate de Guvernul României pentru gestionarea efectelor epidemiei de COVID-19”, transmite Ambasada României la Roma.

George Bologan, ambasadorul României în Republica Italiană, a avut, în data de 6 aprilie, o întâlnire de lucru și cu ministrul italian pentru politici agricole, alimentare şi forestiere, Teresa Bellanova. Cu această ocazie, ambasadorul român a transmis autorităţilor italiene să aibă în vedere şi forţa de muncă română deja prezentă în Italia, în sensul de a direcționa spre munci agricole ( sezoniere) cetățenii români care au rămas fără locuri de muncă pe fondul crizei în contextul COVID 19.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Ambasadorul României în Republica Italiană, George Bologan, a avut, la 6 aprilie 2020, o întâlnire de lucru cu ministrul italian pentru politici agricole, alimentare și forestiere, Teresa Bellanova. (...)

În același timp, precizăm că dialogul dintre ambasadă și asociațiile de producători agricoli a avut ca singur scop sprijinirea lucrătorilor români din Italia, având în vedere prezența în Peninsulă a unor cetățeni români care au fost afectați de restrângerea activității economice, în contextul COVID-19. În cadrul acestor discuții, nu au fost avansate propuneri de cifre și nu a fost încheiat vreun acord privind sosirea, în Italia, a unor lucrători români, ambasada neavând o astfel de atribuție.

România reiterează disponibilitatea de colaborare cu Italia pentru a identifica o soluție, pe fondul complexității fără precedent din statele noastre. Orice soluție trebuie sa se încadreze în regulile prevăzute de ordonanțele adoptate de Guvernul României pentru gestionarea efectelor epidemiei de COVID-19.

De asemenea, ambasadorul a sugerat autorităților italiene, în cadrul discuției, să aibă în vedere și forța de muncă română deja prezentă în Italia, ținând cont de posibilitatea de a redirecționa cetățenii români care au rămas fără o sursă de venit, în contextul COVID-19, către oportunitățile de muncă în domeniul agricol.

Subliniem faptul că problematica lucrătorilor români din Italia este în permanență în atenția Ambasadei României în Italia, prioritară fiind asigurarea respectării drepturilor și a protejării statutului acestora”, transmit reprezentanții Ambasadei României în Italia, pe pagina de Facebook.

Sursa foto: Facebook / Ambasada României în Italia