Ambasada FINLANDEI la Bucureşti face PRECIZĂRI privind preluarea PREŞEDINŢIEI UE
- Gabriel Valentin
- 14 noiembrie 2018, 15:39
Ambasadoarea Finlandei la Bucureşti, Päivi Pohjanheimo, a declarat, miercuri, că nu au existat discuţii bilaterale la niciun nivel despre o rocadă între partea finlandeză şi română în preluarea Preşedinţiei Consiliului UE.
„Nu a fost niciodată o astfel de discuţie la niciun nivel. Pentru Finlanda, nu s-a pus niciodată problema să pună la îndoială preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România”, a afirmat ambasadoarea Finlandei în România, Päivi Pohjanheimo, miercuri, transmite Mediafax.
„Finlanda se pregăteşte să preia, la rândul său, Preşedinţia Consiliului UE la 1 iulie, după România”., a declarat Pohjanheimo.
Premierul Finlandei, Juha Sipila, a anunţat marţi că guvernul său şi-a ridicat luni gradul de pregătire în cazul unei eventuale cereri a României de a inversa ordinea preluării preşedinţiei Uniunii Europene, anul viitor, dar a precizat că nu a fost formulată nicio astfel de cerere, transmite radioteleviziunea publică finlandeză Yle.
Sipila a afirmat că tensiunile politice din România nu vor afecta calendarul preşedinţiei UE. El a declarat agenţiei de presă STT că România nu are nicio intenţie de a-şi amâna termenul de şase luni la preşedinţia UE. În primul semestru din 2019, această funcţie urmează să fie preluată de România, iar în semestrul al doilea, de Finlanda.