Amânarea Brexitului îngroapă UE

Amânarea Brexitului îngroapă UE

Întârzierea datei Brexitului încă o dată, până pe 31 octombrie, și războiul pornit pentru anihilarea efectelor referendumului din iunie 2016 au un efect pervers, invers decât cel scontat. În loc să mărească unitatea UE, o zdruncină și mai mult.

Cum posibilitatea ca Theresa May să treacă prin parlamentul de la Londra acordul său de Brexit cu UE până la 1 iunie este absolut improbabilă, Marea Britanie va fi obligată să organizeze alegeri europarlamentare, dat fiind că este încă membră a Uniunii.

Sondajele care măsoară intenția de vot a britanicilor sunt șocante: simțindu-se batjocoriți și desconsiderați, cetățenii își manifestă furia nu doar față de guvern ci și de UE. Forțele eurosceptice înregistrează o explozie. Noul partid al lui Nigel Farage, Brexit Party, a devenit formațiunea numărul unu din țară, potrivit unui sondaj YouGov comandat de The Evening Standard și citat de Reuters. La o săptămână de la lansare, aceasta a atins deja o cotă de 27%, față de 22% cât reprezintă intențiile de vot pentru Laburiști și numai 15% pentru Conservatorii Theresei May.

Ukip, fostul partid al lui Farage, înregistrează 6%, ceea ce duce tabăra euroscepticilor la un total de 33%.

Săptămâna trecută, Brexit Party înregistra „doar” 8% intenții de vot.

 

UE nu pricepe nimic din ce i se întâmplă

Frans Timmermans, candidatul socialist la șefia Comisiei Europene, a declarat ieri că Marea Britanie ar trebuie „să se răcorească și să regândească” decizia de a părăsi UE. „Sper din tot sufletul că Marea Britanie va rămâne în UE”, a declarat el la o dezbatere televizată cu principalul său rival, popularul Manfred Weber, și găzduită de France 24. „Sper ca această perioadă de extindere va fi folosit de Marea Britanie să se calmeze și să regândească puțin lucrurile, poate că politicienii vor fi mai responsabili cu promisiunile pe care le fac și apoi să se uite din nou către problemă mai târziu anul acesta”, a spus Timmermans. „Cine știe ce se mai poate schimba între timp?

 

„Veți fi surprinși de ce se va întâmpla pe 23 mai”

Legat de aceste sondaje, Farage a declarat ieri: „Oamenii sunt foarte călduroși cu noi. Vor o perspectivă proaspătă și pozitivă. Sunt obosiți de politicienii de carieră care nu își iubesc țara, îi amenință continuu și îi fac să se simtă mizerabil.”

 Într-o emisiune la postul de televiziune Sky, Nigel Farage a făcut o declarațiie care arată pentru ce este atât de iubit: „Referendumul nu a fost despre CUM trebuie să ieșim (din UE), referendumul a spus că trebuie să ieșim pentru că dorim să fim independenți. Am votat să fim o națiune liberă.”

Cu o zi înainte, marți, vorbind în Parlamentul European, Nigel Farage a avertizat UE că va fi „surprinsă” de succesul Brexit Party, dacă britanicii vor fi nevoiți să voteze la sfârșitul lunii mai.

„Simt la unii din țara mea deziluzie, dar la alții simt o mânie fierbinte. Nu una care să-i facă să-și pună veste galbene și să protesteze, ci una care spune «avem nevoie de o revoluție politică pașnică în țara noastră, trebuie să aruncăm peste bord sistemul cu două partide care ne-a înșelat în asemenea hal»”, a spus Farage. Și a adăugat:

„Cred că veți fi cu toții foarte surprinși de ce se va întâmpla pe 23 mai, va începe un nou viitor pentru democrația britanică, și, pe cinstea mea, e nevoie!”

 

Ne puteți urmări și pe Google News