Vești BUNE pentru toți copiii din România! Alocațiile ar putea CREȘTE de anul viitor. VEZI cu cât

Vești BUNE pentru toți copiii din România! Alocațiile ar putea CREȘTE de anul viitor. VEZI cu cât

Un proiect legislativ inițiat de parlamentarii liberlai vizează majorarea alocației de stat pentru copii de la 1 ianuarie 2019 cu până la 80%.

Proiectul a fost depus împreună cu altul care vizează indexarea alocației cu rata medie a inflației.

Astfel, potrivit proiectului legislativ, alocația pentru copiii cu vârste între 0 și 2 ani ar trebui să crească la 300 de lei, față de 200 de lei, cât este în prezent, iar cea pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani ar trebui să crească la 150 de lei, față de 84 de lei, cât este în prezent.

„Cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se stabileşte în raport cu indicatorul social de referinţă, denumit ISR, după cum urmează: a) 0,6 ISR pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani (sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, începând cu 1 ianuarie 2019; b) 0,3 ISR pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani începând cu 1 ianuarie 2028”, prevede proiectul depus la Senat, potrivit Agerpres.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News

Inițiatorii legii susțin că suma pe care copiii o primesc în prezent, respectiv 2,8 lei pe zi de copil nu acoperă necesarul pe care un copil ar trebui să-l aibă.

„O astfel de sumă nu este în concordanţă cu priorităţile naţionale, care privesc integrarea, dreptatea şi echitatea psiho-socială, prevenirea abandonului şcolar, dar şi o creştere a natalităţii în România. E regretabil că ţara noastră se situează în continuare pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte sumele cheltuielilor pentru alocaţiile destinate copiilor”, menţionează iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Al doilea proiect legislativ propune majorarea anuală a inflației, începând cu 1 ianuarie 2019, cu 100% din rata media anuală a inflației.

Inițiatorii susțin că ajutorul pe care îl primesc copiii și tinerii din România s-a diminuat în ultimii doi ani din cauza inflației, care a urcat până la 5,2% în 2018.

"Creşterea continuă a preţurilor la majoritatea produselor se reflectă în cheltuielile zilnice ale tuturor. În acelaşi timp, România înregistrează anual o creştere economică de care, în mod firesc trebuie să beneficieze toate categoriile sociale inclusiv copiii şi tinerii.(...) O primă măsură necesară este ajustarea valorii alocaţiei cu indicele anual de inflaţie pentru a menţine suma la aceeaşi valoare de piaţă, cu alte cuvinte să nu scadă", mai precizează iniţiatorii.

Proiectele vor intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional.