Preşedintele echipei de campanie a lui Hillary Clinton, John Podesta, l-a acuzat pe Julian Assange, creatorul WikiLeaks, că face jocul lui Donald Trump în cursa pentru Casa Albă, acuzând totodată Moscova că i-ar fi piratat e-mailurile în acelaşi scop.
WikiLeaks a publicat de vineri mii de mesaje piratate din contul personal al lui John Podesta pe Gmail. Fără să facă vreo revelaţie fulminantă, această scurgere masivă de informaţii dezvăluie totuşi unele dintre secretele campaniei candidatei democrate.
Un detaliu semnificativ ar fi, potrivit lui, faptul că mesajele au fost publicate vineri seara, cu puţin timp după publicarea de către Washington Post a unei înregistrări video şocante cu Donald Trump, datând din 2005 şi arătându-l comentând vulgar despre femei.
"Nu este o coincidenţă că după câteva minute de la difuzarea înregistrării video, ei au decis că aceasta ar fi replica lor pentru a distrage atenţia publicului de la lucrurile ignobile rostite de Donald Trump în aceste imagini", a declarat John Podesta jurnaliştilor care îl însoţeau în avionul candidatei între Miami şi New York.
"Nu am niciun mijloc de a şti dacă Assange a încercat să-l ajute pe Trump sau dacă a existat o coordonare. Observ doar o coincidenţă foarte bizară şi faptul că aceasta s-a produs într-un moment în care temperatura se apropia de fierbere" pentru Donald Trump, a continuat John Podesta.
FBI i-a confirmat lui Podesta că a inclus acest atac informatic în cadrul investigaţiilor asupra piratării Partidului Democrat şi a amintit că serviciile de informaţii americane au acuzat oficial vinerea trecută Moscova că ar fi în spatele atacului cibernetic respectiv, denumit Guccifer 2.0.