O instanţă din Moscova l-a condamnat luni pe opozantul Alexei Navalnîi la 10 zile de închisoare, pentru participarea la o manifestaţie neautorizată.
Navalnîi, cunoscut drept critic al Kremlinului, a fost unul din cei peste 500 de protestatari reţinuţi luna trecută la o manifestaţie, la Moscova, unde cereau pedepsirea poliţiştilor acuzaţi că i-au înscenat jurnalistului Ivan Golunov infracţiuni legate de droguri,transmite Reuters, citat de dcnews.
Golunov a fost reţinut de poliţişti pe stradă, pe 7 iunie. Anchetatorii au susţinut că s-au găsit droguri atât asupra sa, cât şi ulterior, la o percheziţie domiciliară. În urma protestelor presei şi opoziţiei, jurnalistul a fost în cele din urmă eliberat, iar acuzaţiile împotriva sa au fost retrase.
Navalnîi a mai fost arestat de mai multe ori pentru presupuse încălcări ale legii; o condamnare suferită cu una din ocaziile respective l-a împiedicat să candideze la preşedinţia Rusiei în 2018, împotriva lui Vladimir Putin.