Alexandru cel Bun și dania făcută unei slugi credincioase. Documentul păstrat de Arhivele Naționale are aproape 600 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

La Arhivele Naționale ale României se păstrează unul dintre documentele care oferă o imagine asupra modului în care erau răsplătite slujbele credincioase în Moldova medievală. Este vorba despre dania făcută de Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei, slugii sale Onicica, căruia domnitorul i-a dăruit un sat la Cârligătura.

Documentul se află în colecția „Peceți” a Arhivelor Naționale ale României și este datat în jurul lunii septembrie 1427. Prin actul domnesc, Onicica primește satul „cu tot venitul”, pentru el și pentru urmașii săi, drept răsplată pentru „dreapta și credincioasa lui slujbă”.

Un document redactat pe pergament

Dania lui Alexandru cel Bun este redactată pe un pergament cu dimensiunile de 39 × 26,3 centimetri.

Documentul poartă o pecete atârnată, care este astăzi deteriorată. Pentru întărirea actului, domnitorul a poruncit ca acesta să fie scris și să primească pecetea domnească.

Actul începe cu formula specifică documentelor domnești ale epocii: „Din mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru voievod, domn al Țării Moldovei. Facem cunoscut, cu această carte a noastră, celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, că această adevărată slugă a noastră, Onicica, ne-a slujit cu dreaptă și credincioasă slujbă.”

Alexandru cel Bun a explicat apoi motivul pentru care a făcut dania. El a spus că, văzând „dreapta și credincioasa lui slujbă”, l-a miluit pe Onicica și i-a dat un sat în țara Moldovei, la Cârligătura.

Sursa foto: Arhivele Naționale ale României

Satul era dăruit lui Onicica și urmașilor săi

Documentul precizează că satul în care se afla casa lui Onicica îi era dat acestuia „cu tot venitul”. Dania urma să fie valabilă nu doar pentru el, ci și pentru urmașii săi, fiind transmisă din generație în generație.

În act sunt enumerați copiii, nepoții, strănepoții, răstrănepoții și întregul său neam, pentru ca dania să rămână „neclintită niciodată, în veci”. Documentul stabilește și întinderea proprietății: „Iar hotarul acestui sat a fie cât poate folosi destul un sat.”

Domnitorul și boierii garantau dania

Alexandru cel Bun nu s-a limitat la acordarea proprietății. Actul consemnează și garanția domniei, precum și credința fiului său, Iliaș voievod, a copiilor domnitorului și a boierilor Moldovei.

Printre cei enumerați în document se află panul Mihail și copiii lui, panul Vâlcea și copiii lui, panul Cupcici vornic, panul Negrea, panul Giurgiu și copiii lui, panul Nesteac și copiii lui, panul Iliaș și copiii lui, panul Dan și copiii lui, panul Isaia ceașnic și copiii lui și panul Domoncuș stolnic.

Actul arată că această credință era dată de „toți boierii noștri moldoveni, și mari, și mici”.

Dania trebuia respectată și de viitorii domni

Una dintre prevederile documentului se referă la ceea ce urma să se întâmple după moartea lui Alexandru cel Bun.

Domnitorul a stabilit că, indiferent cine avea să conducă Moldova după el – unul dintre copiii săi, un membru al neamului sau persoana aleasă de Dumnezeu să fie domn –, noul conducător nu trebuia să anuleze dania făcută lui Onicica.

Dimpotrivă, viitorul domn trebuia să o întărească și să o împuternicească, tocmai pentru că proprietatea fusese acordată drept răsplată pentru „dreapta și credincioasa lui slujbă”.

„Iar după viața noastră, cine va fi domn al țării noastre, sau din copiii noștri sau din neamul nostru sau pe cine îl va alege să fie, acela să nu le clintească dania noastră, ci să le-o întărească și să le-o împuternicească pentru că i-am dat pentru dreapta și credincioasa lui slujbă.”

Pecetea domnească, parte a actului

Pentru ca toate cele consemnate să aibă o „mai mare întărire”, Alexandru cel Bun a poruncit ca documentul să fie redactat și pecetluit.

Sarcina i-a revenit slugii sale credincioase, Neagoe logofăt, căruia domnitorul i-a poruncit să scrie actul și să atârne pecetea domnească: „Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor mai sus scrise, am poruncit slugii noastre credincioase, Neagoe logofăt, să scrie și să atârne pecetea noastră la această carte a noastră.”