Alexandra Căpitănescu, ultimele pregătiri pentru Eurovision 2026. Piesa „Choke Me”, un real succes în online

Alexandra Căpitănescu, ultimele pregătiri pentru Eurovision 2026. Piesa „Choke Me”, un real succes în onlineAlexandra Căpitănescu. Sursa foto: Instagram

Artista Alexandra Căpitănescu a intrat în faza finală a pregătirilor pentru participarea la Eurovision Song Contest 2026, unde România va concura în a doua semifinală, programată pe 14 mai. Artista va urca pe scenă cu numărul 3, iar calificarea în finala din 16 mai va depinde și de votul publicului.

Alexandra Căpitănescu se pregătește pentru semifinala Eurovision 2026

Echipa sa a revenit în sala de repetiții după o perioadă intensă de promovare internațională, în care au fost incluse concerte, apariții media și evenimente dedicate fanilor.

Înainte de plecarea spre Viena, programată pentru 3 mai, sunt puse la punct ultimele detalii ale momentului artistic, alături de echipa de creație și producție.

Alexandra Căpitănescu

Alexandra Căpitănescu. Sursa foto: Instagram

Artista, val de evenimente și întâlniri cu fanii în ultimele săptămâni

În ultimele săptămâni, artista a participat la mai multe evenimente de promovare organizate în Europa, începând cu un show la București și continuând cu activități la Londra, unde a avut interviuri, întâlniri cu alți concurenți și apariții la evenimente muzicale.

Promovarea a continuat ulterior în Polonia și Republica Moldova, unde a fost prezentă la emisiuni, conferințe și întâlniri cu fanii. Revenită în țară, echipa a reluat pregătirile scenice, lucrând la un concept complex pentru show-ul de la Viena, sub coordonarea unor specialiști în regie, coregrafie și producție vizuală.

Piesa României pentru Eurovision, criticată

Piesa „Choke Me”, cu care România intră în competiție, a depășit deja 6 milioane de vizualizări pe platformele video și a acumulat milioane de ascultări pe serviciile de streaming audio. Interesul din mediul online a crescut semnificativ, conturile artistei înregistrând evoluții importante în ultimele luni, atât pe rețelele sociale, cât și pe platformele de muzică.

Evoluția proiectului va putea fi urmărită în continuare în mediul online, unde sunt publicate constant imagini din culise și momente din pregătirile pentru competiția europeană.

Piesa „Choke Me” a fost criticată în presa britanică, după ce mai mulți activiști au susținut că versurile ar putea prezenta strangularea sexuală într-o lumină pozitivă.

2
2