Alertă pentru sute de mii de români. Ce reguli vor trebui să respecte de acum încolo
- Mihaela Dan
- 2 martie 2020, 21:00
Creşterea porcului în gospodăriile populaţiei nu va fi interzisă, însă fermierii vor trebui respecte nişte reguli minime de biosecuritate, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Robert Chioveanu.
„Obiectul nostru legat de ordinul pe care l-am pus în dezbatere publică este de găsi cea mai bună soluţie atât pentru fermieri, pentru gospodari, cât şi pentru cei care cresc porci în fermele comerciale pentru a reduce la minim toate cheltuielile cu privire la virusul pestei porcine africane, care ne-a costat până acum peste 100 de milioane de euro, toate aceste despăgubiri, fără să mai vorbim de pagubele colaterale pentru industrie. Deci, nu vom interzice creşterea porcului în gospodării, numai că fermierii care vor creşte porci în gospodărie vor avea nişte reguli de biosecuritate. Ei vor creşte porcii în gospodărie, vor sacrifica porcii pentru consum propriu în gospodărie, va fi tradiţie şi vom respecta tradiţiile”, a spus Chioveanu.
El a precizat că limitarea creşterii unui număr de cinci porci în gospodării face parte din ordinul emis de fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, înainte de a pleca de la minister, iar actualul ordin al ANSVSA vizează doar reguli de biosecuritate pentru toate tipurile de creştere.
„Am discutat două luni cu fermierii, cu cetăţenii, cu asociaţiile producătorilor de carne de porc, cu industria şi în momentul de faţă am găsit oportun să postăm un ordin, să ne asumăm ca toţi cei care vor creşte porci să respecte nişte reguli minime de biosecuritate, nimic mai mult. Am făcut o formă draft şi acum este un proiect. În acest ordin noi nu avem nicio o limită. Din contră, domnul Daea a făcut un ordin înainte de a pleca din minister, în luna noiembrie, cu o limită maximă de 5 porci crescuţi în gospodăriile ţărăneşti, iar acesta le punea fermierilor nişte condiţii mult mai dure”, a adăugat şeful ANSVSA.
ANSVSA este interesată doar de a se respecta normele de biosecuritate în toate exploataţiile de creştere a porcilor din România, nu de numărul acestora, pentru a putea ţine sub control răspândirea pestei porcine africane.
„Pe noi ca veterinari ne interesează mai puţin că au cinci porci, 100, 200 sau 500 de porci, pe noi ne interesează să fie într-o formă organizată, să dăm o autorizaţie, să identificăm acea exploataţie şi să declare porcii respectivi şi astfel ştim că fermierii care au cinci porci îi cresc şi îi consumă cu familia, iar în momentul în care vor să dezvolte o afacere, să aibă 200 sau 500 de porci nu mai pot să îi crească într-o formă neorganizată, trebuie să îşi facă un adăpost şi să respecte condiţii minime de biosecuritate. Trebuie să înţeleagă că sunt nişte reguli de respectat. Nu sunt alte obligaţii acum decât să respecte nişte reguli minime de biosecuritate şi de bunăstare pentru animalele respective.(...) Ordinul dat de fostul ministru Daea este în vigoare şi acum am venit cu aceste norme de biosecuritate pentru gospodăriile ţărăneşti şi ferme comerciale”, a subliniat preşedintele ANSVSA.
El a explicat şi motivul pentru care a fost introdus un articol prin care se prevede interzicerea creşterii porcilor în exploataţii în aer liber, articol care a creat însă numeroase confuzii şi interpretări eronate.
„Noi avem o specificitate. Se cresc porci la stâne, la cantoane silvice, iar mistreţii cu virus PPA intră în contact cu aceşti porci şi astfel virusul se duce în sat. Noi am spus că într-o gospodărie nu este interzisă creşterea acestor porci ci mişcarea porcinelor vii indiferent de destinaţie. Adică ei nu mai au voie să plimbe porcii dintr-o parte în alta, pentru că duc virusul dintr-o parte în alta şi astfel noi plătim despăgubiri. În articolul 4 se spune că în gospodăria ţărănească este interzisă mişcarea porcilor vii indiferent de destinaţie şi activitatea de reproducţie, astfel încât fermierul să nu îşi mai aducă scroafe şi să ajungă la 300-400 de porci într-o curte. Noi am pus clar în ordin nişte definiţii: ce face exploataţia non-profesională, ce face ferma de tip A, ce face ferma comercială.
De exemplu, numai în primele două luni din aceste an avem trei ferme comerciale, unde aproape 100.000 de porci au murit de pestă porcină africană. Sunt nişte pagube economice uriaşe care au fost aduse din sectorul gospodăresc, şi atunci se impune să facem nişte reguli, dar trebuie să informăm cetăţenii, să facem dezbateri. România este acum într-un blocaj economic din punct de vedere al cărnii de porc, nu avem voie să exportăm şi să facem schimb intracomunitar din cauza focarelor de pestă”, a explicat Chioveanu.
Potrivit preşedintelui ANSVSA, ordinul va rămâne în dezbatere publică 30 de zile pe site-ul Autorităţii, „până când se va găsi soluţia cea mai bună atât pentru crescători, cât şi pentru fermieri”, după care va urma o perioadă de informare a crescătorilor, însă implementarea efectivă a acestor măsuri va demara abia din 2021.