Asta e sinucidere în masă. Viruși străvechi vor fi eliberați. Ce e grupul celor 28?

Asta e sinucidere în masă. Viruși străvechi vor fi eliberați. Ce e grupul celor 28?

Un gheţar aflat în nord-vestul platoului tibetan, în China, a conservat în ultimii 15.000 de ani, mai multe tipuri de virusuri, unele dintre ele necunoscute pentru ştiinţă. Din acest motiv, cercetătorii din domeniu trag un semnal de alarmă.

Oamenii de ştiinţă au descoperit nu mai puţin de 28 de noi grupuri de virusuri după ce au analizat două mostre de gheaţă extrase din gheţar.

Din cauza schimbărilor climatice, cauzate de nepăsarea noastră pentru mediul înconjurător, gheața urmează să se topească, procesul fiind ireversibil. Problema majoră e ca nimeni nu știe, încă, cât de periculoși sunt acești viruși. 

Studierea acestor virusuri îi poate ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă ce tipuri de virusuri au proliferat în diferite condiţii de climă şi de mediu, de-a lungul timpului, conform unui studiu care nu a fost încă verificat în regim peer-review şi a fost postat în arhiva bioRxiv, încă de la începutul acestui an.

Ne puteți urmări și pe Google News

„În cel mai nefericit scenariu, această gheaţă se va topi iar virusurile vor fi eliberate din nou. Dacă acest lucru se întâmplă, este mai bine să ştim cât mai multe despre aceste virusuri”, afirmă cercetătorii.

Studierea microbilor păstraţi în gheaţă poate fi o provocare pentru ştiinţă pentru că este extrem de uşor să contaminăm mostrele extrase din gheaţă cu bacterii moderne. Din această cauză, cercetătorii au creat un nou protocol pentru astfel de situaţii.

În acest caz, cele două mostre extrase din gheţarul Guliya au fost colectate în anii 1992 şi respectiv 2015, pe când nu existau măsuri speciale pentru prevenirea contaminării lor.

Virusurile străvechi, un pericol

În aceste condiţii, exteriorul mostrelor de gheaţă a fost contaminat, dar interiorul lor a rămas neatins. Pentru a ajunge la interiorul mostrelor, cercetătorii au folosit un fierăstrău sterilizat pentru a tăia felii cu grosimea de 0,5 centimetri din stratul exterior de gheaţă. Apoi, ei au spălat mostrele rămase cu etanol şi au topit încă un strat de 0,5 centimetri. În cele din urmă, au îndepărtat încă 0,5 centimetri din mostre prin spălare cu apă sterilă.

Astfel, cercetătorii au ajuns la straturile necontaminate ale mostrelor de gheaţă şi au putut descoperi noile tipuri de organisme virale.

Ei au descoperit în total 33 de grupuri de virusuri în mostrele de gheaţă, dintre care 28 de grupuri necunoscute de ştiinţă: „Microbii din cele două mostre sunt foarte diferiţi între ei, ceea ce înseamnă că trăiau în condiţii foarte diferite de climă în momentul în care au rămas prinşi în gheţar”.

Studierea virusurilor străvechi „deschide o fereastră spre genomurile virale şi ecologia lor şi pune în evidenţă impactul acestora asupra abundenţei de grupuri microbiene”, se mai notează în studiu.