În urmă cu câteva zile, Antonia a fost pusă pe masa de operație, dar până în momentul de față nu se cunosc foarte multe detalii despre situația artistei și nici motivul intervenției.

Artista a anunțat că nu poate să onoreze contractul semnat cu un club, unde urma să susțină un concert peste două zile. Antonia nu a dat detalii despre diagnostic și nici despre starea ei.

„Regret că nu ma pot întâlni cu publicul de la Fratelli Constanța pe 31 ianuarie, așa cum era stabilit, însă operația prin care am trecut de curând nu îmi permite să urc pe scenă de data aceasta. Sper să ne vedem curând!”, a declarat în urmă cu câteva ore Antonia.

Atât familia, cât și prietenii i-au fost alături frumoasei cântărețe în momentele delicate.

Te-ar putea interesa și: