Alertă meteo ANM! Vremea o ia razna în România. Se întoarce iarna
- Simona Suciu
- 17 martie 2022, 18:06
Temperaturile vor fi extrem de scăzute pentru această perioadă, în următoarele trei zile. Va fi ger, vor apărea ninsorile, poleiul, dar și ceața în unele zone. Vântul va avea și el intesificări, astfel că senzația de frig se va accentua. Abia de luni vremea urmează să se mai încălzească.
Ziua de vineri, 18 martie, va fi una cu temperaturi extrem de scăzute. Vremea va fi cu mult mai rece decât în mod obişnuit în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 9 grade Celsius, iar cele minime între -14 grade Celsius în estul Transilvaniei şi -1 grad Celsius în Dealurile de Vest.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi izolat precipitaţii slabe mixte, în regiunile sudice, estice, iar ziua şi în extremitatea de vest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în est şi sud-est, unde pe alocuri, la rafală se vor depăşi viteze de 50…55 km/h.
În București, temperaturile vor fi scăzute, cu o maximă ce se va situa în jurul valorii de 6 grade Celsius şi o minimã de -7 până la -4 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, potrivit ANM.
Prognoza meteo pentru sâmbătă 19 martie
În țară, vremea va fi în continuare mult mai rece decât în mod obişnuit, iar temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 10 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între -16 grade Celsius în estul Transilvaniei şi -1 grad Celsius în Dealurile Crişanei şi pe litoral.
Cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare, ziua, în sudul ţării, dar probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales în prima parte a intervalului, în regiunile estice şi sud-estice.
În București, vor fi înnorări temporare pe parcursul zilei, iar vântul va sufla în general moderat (cu rafale de până la 35…40 km/h). Noaptea se va însenina, iar vântul va deveni slab. Temperatura maximã va fi de 5-6 grade Celsius, iar cea minimă de -6 până la -3 grade Celsius.
Prognoza meteo de duminică 20 martie
Potrivit meteorologilor vremea se mai încălzește puțin, dar temperaturile rămân sub cele normale pentru final de martie. Maximele se vor încadra între 3 şi 11 grade Celsius, iar minimele, în general, între -9 şi 0 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare dupã-amiaza şi noaptea în regiunile sudice, estice şi la munte, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est şi pe crestele montane. Izolat, în a doua parte a intervalului, vor fi condiţii de ceaţã.
În București, cerul va fi variabil, cu unele înnorări dupã-amiaza. Vântul va sufla în general moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -3 până la -2 grade Celsius.
Prognoza meteo de luni 21 martie
În țară, vremea se va încălzi uşor, iar valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, astfel că maximele se vor încadra între 5 şi 12 grade Celsius, iar minimele între -6 şi 2 grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud, în est şi parţial în centru. În aceste regiuni, local, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formã de ploaie la câmpie, mixte la deal şi mai ales ninsoare la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, pe alocuri cu intensificări în Moldova, Dobrogea, Muntenia, precum şi pe crestele montane. Izolat se va forma ceaţă.
Și în București valorile termice vor creşte. Cerul va fi temporar noros, iar în a doua parte a zilei şi noaptea vor fi condiţii de precipitaţii slabe sub formã de ploaie şi lapoviţă. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări în prima parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 9-10 grade Celsius, iar cea minimă de -2 până la-1 grad Celsius.