ALERTĂ medicală. Boala afectează milioane de români. Medicii AVERTIZEAZĂ despre un mare PERICOL

ALERTĂ medicală. Boala afectează milioane de români. Medicii AVERTIZEAZĂ despre un mare PERICOL

Calculatorul este cea mai spectaculoasă invenţie a epocii moderne. Trebuie să recunoaștem că dezvoltarea profesională a individului, indiferent de domeniul de activitate în care activează, devine tot mai strâns legată de utilizarea unui calculator și chiar a internetului. De asemenea, vorbim și despre rolul pe care îl are calculatorul atât în dezvoltarea personală cât și cea socială. Toate sunt tot mai dependente de mediul informatic. Și asta într-un mod deloc neglijabil. Din contră, dependența crește în timp.

Lucrezi prea mult la calculator ziua, la birou, iar seara continui să stai în fața ecranului fie cu treabă, fie doar navigând pe internet? Ei bine, este foarte posibil să faci sindromul de tunel carpian, potrivit antena3.ro

Tastând prea mult timp la laptop ai riscul de a te confrunta cu apariția furnicăturilor și a amorețelii la nivelul degetelor și a antebrațului.  Simptomele acestea debutează cu degetul mare și primele două apoi amorețeala urcă spre antebraț.

Sindromul de tunel carpian este o afecțiune cauzată de compresia nervului median la nivelul încheieturii mâinii sau a canalului carpian. Medicii atenționează că afecțiunea este asociată cu mișcarea în mod continuu a mâinii, cu existența unui traumatism la nivelul canalului carpian sau cu artrita reumatoidă.

Medicii atenționează că deseori pacientul confundă sindromul de tunel carpian cu tendinita, o altă problemă localizată la nivelul încheieturii mâinii. Cele două afecțiuni au simptome asemănătoare, doar că în cazul tendinitei vindecarea se produce mult mai repede și în cazul ei nu este recomandată operația.

 

Ne puteți urmări și pe Google News