Alertă în Argeș. Un bărbat a fost atacat de urs

Alertă în Argeș. Un bărbat a fost atacat de ursTuriștii interacționează cu urșii Sursa foto: captură video

Un bărbat din localitatea Corbeni, județul Argeș, a fost atacat de urs. Victima a fost rănit de animalul sălbatic la unul dintre membrele inferioare. Sătenii au fost îndemnați să evite zona.

Bărbatul atacat de urs a mers în pădure să culeagă ciuperci

Conform primelor date, bărbatul este pădurar și ar fi mers să culeagă ciuperci. Ulterior, acesta a fost atacat de animalul sălbatic, care l-a mușcat de picior. Pădurarul a apucat să își sune soția.

Femeia a sunat la 112 și a cerut intervenția salvatorilor. Echipajul SMURD a ajuns la fața locului cu ajutorul unui utilaj agricol, având în vedere că zona este greu accesibilă.

„Colegii de pe echipajul SMuRD au ajuns în zonă cu ajutorul unui utilaj agricol. La sosirea colegilor noștri, animalul nu se mai afla în zona respectivă”, au anunțat salvatorii.

smurd

Smurd. Sursa foto: Arhiva EVZ

Victima a fost transportată la spital

Bărbatul a fost transportat la cel mai apropiat spital. Potrivit medicilor, victima are mai multe răni, însă starea sa este stabilă. La sosirea salvatorilor, pădurarul era conștient, iar animalul sălbatic nu a mai fost găsit la locul atacului.

„Am fost solicitaţi să intervenim în comuna Corbeni, zona Tulburea, în cazul unei persoane rănită de urs. Din primele informaţii, este vorba despre o victimă de sex masculin, care a fost rănită în zona unui membru inferior", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.

Pădurar atacat de urs

Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert. Sătenii au fost îndemnați să rămână în locuințe.

„Evitaţi zona, rămâneţi în locuinţe! Păstraţi distanţa faţă de animal şi nu încercaţi să vă fotografiaţi cu acesta sau să îl hrăniţi. Fără să vă expuneţi pericolului, protejaţi animalele din gospodărie”, se arată în mesajul primit de localnici.

În luna iulie, un cioban din Argeș a fost atacat de urs în timp ce se afla cu oile pe câmp.

Ne puteți urmări și pe Google News