ALERTĂ GENERALĂ în Germania! CINCI centrale NUCLEARE, EVACUATE
- Cristi Buș
- 10 martie 2017, 21:57
Un avion de pasageri a creat panică generală în Germania! Autoritățile au decis evacuarea a cinci centrale nucleare de teama unui atac.
Deținut de o companie indiană, avionul a fost escortat de aeronave de vînătoare prin mai multe țări europene. Acesta a trecut și prin spațiul aerian românesc, dezvăluie Mediafax.
Un avion de pasageri al companiei Air India care avea la bord 249 de persoane şi efectua Cursa AI171, pe ruta Ahmedabad (India)-Londra Heathrow (Marea Britanie)-New York (SUA), a pierdut contactul cu turnul de control în timp ce se afla deasupra Ungariei, astfel că Forţele Aeriene ungare au trimis un avion F-16 pentru interceptare.
Incidentul a generat o alertă generală de securitate în Germania, unde autorităţile s-au temut că avionul ar fi putut fi deturnat pentru comiterea unui atentat. În acest context, autorităţile germane au dispus evacuarea de urgenţă a cinci centrale atomoelectrice - Brunsbüttel şi Brokdorf, situate în landul german Schleswig-Holstein, precum şi Grohnde, Lingen şi Unterweser, din Saxonia Inferioară -, informează revista Der Spiegel