Alertă economică mondială! Trump e de vină. Ce se întâmplă cu dolarul?!
- Mihai Soica
- 9 noiembrie 2020, 21:54
Analiștii susțin că după ce americanii l-au ales pe Joe Biden, drept noul președinte al Statelor Unite, dolarul american va intra în vrie, și asta din cauza politicii protecționiste dusă de actualul președinte Donald Trump.
Șocul monedei naționale a SUA, cândva temutul dolar, se va resimți destul de repede, și asta datorită deficitului foarte mare al balanței externe dar și a datoriilor imense făcute în ultimii ani, care trebuiesc returnate.
Pe acest fond, al incertitudinii politice, dolarul a avut cea mai slabă cotație, din martie 2020 și până acum, în raport cu celelalte monede competitoare, euro și yen-ul japonez. Dolarul a pierdut aproximativ 10% față de maximele anului și se se află aproape de minimul a doi ani. Declinul său a stimulat o creștere a activelor pe care unii investitori le consideră alternative la dolari, precum aurul și bitcoin, care au crescut cu 4% și, respectiv, cu 12% în această lună.
Din acest motiv, mai spun analiștii, Rezerva Federală va fi obligată să emite noi serii de bani pentru a acoperi deficitul și pentru a putea acoperi cheltuielile statului, fie că sunt legate de armată și întreținerea acesteia, fie de plata salariilor a milioane de angajați federali.
Se va interveni în forță
Președintele Fed - Rezerva Federală a SUA, Jerome Powell a declarat, joi, că banca centrală s-a angajat să mențină la un nivel constant achizițiile de obligațiuni la 120 de miliarde de dolari pe lună, dar a mai spus că parlamentarii vor trebui probabil să ofere mai mult stimuli fiscali pentru a ajuta economia să se recupereze mai devreme din contracția alimentată de coronavirus, informează Capital!
Trebuie spus că moneda Euro a câștigat în jur de 6% față de dolar în acest an, în timp ce yenul japonez a crescut cu aproximativ 5%. Ceea ce nu este o veste tocmai îmbucurătoare pentru americani. Mai mult chiar, Momtchil Pojarliev, șeful monedelor de la BNP Asset Management, consideră că dolarul va scădea la minime record în următoarele trei luni.
Potrivit ultimelor analize, Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din SUA, oferind o anumită certitudine după zile de rapoarte contradictorii despre cine ar putea conduce Casa Albă în următorii patru ani.