Potrivit ANAF, poprirea se va efectua numai în limita sumelor înscrise în actele de executare silită.

„Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF propun un nou mecanism pentru automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare de către organele fiscale, în limita sumelor înscrise în actele de executare silită. Astfel, disponibilităţile băneşti existente în conturile contribuabililor nu vor fi afectate peste limita sumelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi bancare şi, astfel, nu se vor produce sincope în activitatea desfăşurată de aceştia”, se arată în comunicatul citat.

Operaţiunea de poprire se va realiza cu operativitate, în timp real, având în vedere că încetarea măsurii de înfiinţare a popririi bancare se va efectua de la nivelul central al ANAF, pe baza schimbului rapid de informaţii cu instituţiile de credit.

„Un avantaj considerabil pentru contribuabili îl reprezintă şi faptul că nu mai este necesară deplasarea acestora la sediul organelor fiscale, în vederea ridicării popririlor bancare”, subliniază documentul.

De asemenea, ANAF propune prin această măsură să scurteze durata de comunicare a actelor de executare, inclusiv a celor emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită.

„Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au ca prioritate, în relaţia cu contribuabilii, un amplu proiect care priveşte simplificarea, debirocratizarea şi transparentizarea activităţilor de încasare a debitelor acestora. Implementarea sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, prin automatizarea înfiinţării şi ridicării popririlor bancare, este una dintre măsurile adoptate în cadrul acestui proiect”, se mai arată în comunicat.

Potrivit ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, modificarea legislativă va fi aplicată din luna iulie a acestui an.

„Azi am avut pe birou nota de la colegi, ceea ce am cerut, nota pentru a informa mâine, în şedinţă, Guvernul despre modul în care această poprire va deveni electronic efectuată, fără să se mai trezească omul cu sume de bani blocate, plata, pentru ca, după aia, deblocarea să dureze n zile, firma sau persoana fizică. (…) Eu am promis că se va schimba şi mâine în Guvern avem o informare exactă în acest sens. Începând cu luna iulie se face modificarea legislativă. Am făcut deja, este o aplicaţie la ANAF care va ţine legătura cu toate băncile, va comunica efectiv suma de plată (…) ANAF va notifica şi banca va popri exact suma pe care acea persoană sau firmă o are de plătit. O să vedeţi prezentarea în următoarele zile, exact noul mecanism cum va fi aplicat. Adică lumea va fi mulţumită, şi companiile, nu se vor mai crea astfel de blocaje sau abuzuri din partea ANAF”, a explicat Teodorovici, potrivit agerpres.ro

Te-ar putea interesa și: