Autoritățile au calificat incidentul drept un atac deliberat și nu știu deocamdată cine se află în spatele atacului.

Explozia, care a avut loc în jurul orei locale 22:15 (20:15 GMT), a spart geamurile şi a avariat structura metalică de la intrarea principală în clădirea fiscului din Nordhavn, în apropiere de centrul Copenhagăi.

Poliţia a încercuit zona şi le-a cerut angajaţilor să nu intre în clădire, miercuri.

„Cineva a făcut acest lucru în mod intenţionat. Nu a fost un accident”, a afirmat într-o conferinţă de presă inspectorul principal de poliţie Jorgen Bergen Skov.

Acesta a menţionat că este prea devreme pentru a şti cine este responsabil.

„Tratăm cele întâmplate cu foarte mare seriozitate şi deja în cursul nopţii am lansat o amplă investigaţie. Nu vrem şi nu putem să acceptăm astfel de atacuri”, a adăugat el.

Sediul fiscului danez a mai fost afectat de o explozie exact în urmă cu 16 ani, atunci poliţia evocând un „act de vandalism”. Jorgen Bergen Skov a afirmat miercuri că ancheta lansată a arătat că nu există o legătură între cele două evenimente.

Danemarca are una din cele mai mari rate ale fiscalităţii din lume, în susţinerea sistemului său generos de asigurări sociale. În general danezii sunt mulţumiţi de nivelul ridicat al taxelor, conform unor sondaje.

Atacurile sau cazuri de violenţă grave sunt rare în această mică ţară nordică având doar 5,7 milioane de locuitori şi care se mândreşte cu o reputaţie de siguranţă şi toleranţă socială.

„Este un act revoltător şi total inacceptabil”, a transmis pe Twitter ministrul responsabil de fisc, Morten Bodskov, după ce a inspectat „pagubele grave produse clădirii agenţiei”

Te-ar putea interesa și: