Alertă: Ce ne vom face fără apă

Alertă: Ce ne vom face fără apă

În numai 10 ani, în perioada 2003-2013, din cele 37 mari rezerve subterane de apă ale planetei, 21 au pierdut cantităţi mai mari de apă decât cele pe care le-au primit, nivelul de apă scăzând considerabil, potrivit EFE.

Această situaţie este considerată ca fiind una critic, având în vedere că aceste rezrve subterane asigură 35% din apa folosită de omenire. 

“Dată fiind viteza cu care consumăm rezervele mondiale de apă subterană, este nevoie de un efort global pentru a stabili cantitatea care ne rămâne”, a spus cercetătorul NASA, Jay Famiglietti. Conform studiului, oamenii de ştiinţă au descoperit că rezervele subterane de apă cele mai ameninţate se găsesc în zone sărace şi suprapopulate, precum India, Pakistan şi nordul Africii. 

Fenomen îngrijorător

Schimbările climatice şi creşterea populaţiei vor contribui la accentuarea acestui fenomen îngrijorător, mai avertizează experţii. Un exemplu în acest sens este statul american California, care înregistrează cel de-al patrulea an consecutiv de secetă pronunţată. În această regiune, 60 % din necesarul de apă se obţine din rezervele subterane, prin comparaţie cu media, care este de 40 %.

Ne puteți urmări și pe Google News