Alertă. Carantina, prelungită cu încă două săptămâni. Ce măsuri trebuie respectate
- Iulia Moise
- 4 decembrie 2020, 14:00
Carantina într-unul dintre cele mai importante orașe din România a fost prelungită cu încă 14 zile. Decizia a fost luată în urmă cu scurt timp și a fost avizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Constanța nu iese din carantină, au decis autoritățile. Prin urmare, începând de vineri, ora 20:00, carantina în Constanța va fi prelungită pentru încă 14 zile. Decizia a fost luată în urmă cu scurt timp și a fost avizată de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).
Joi, rata incidenţei în municipiul Constanţa comunicată de DSP este de 10,54, iar pentru judeţ de 7,15, fiind cel mai ridicat nivel din ţară.
Ce restricții se vor aplica în carantină?
Carantinarea unei localități presupune aplicarea unei serii suplimentare de restricții. Astfel, se vor institui filtre la toate intrările şi ieşirile din localităţi, iar cei care tranzitează aceste zone carantinate nu vor staţiona, oamenii vor putea ieşi din casă doar pe bază de declaraţie, iar în centrele comerciale se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 metri pătraţi de persoană.
De asemenea, evenimentele private sunt interzise, iar terasele şi unităţile de cazare se închid. Preoţii vor ţine slujbe numai în aer liber, iar masca rămâne obligatorie. Este interzisă circulaţia şi formarea de grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleaşi familii.
Este permisă deplasarea în interes profesional, între locuinţă şi serviciu, dar și pentru pentru asigurarea de bunuri pentru necesităţile de bază. În funcție de împrejurări, oamenii trebuie să prezinte legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.
Bilanț Coronavirus 3 decembrie
Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
381.001 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
32.120 au fost efectuate în ultimele 24 de ore.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.353 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.