ALERTĂ! Bărbat ÎMPUȘCAT după ce a ATACAT o patrulă de POLIȚIE
- Petrisor Cana
- 8 decembrie 2017, 23:39
Un bărbat a fost împușcat după ce a atacat o patrulă de poliție și a rănit grav un agent. Agresorul a folosit o bâtă împotriva oamenilor legii pe care i-a lovit în zona capului.
Incident grav în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat a fost împușcat de un polițist care a fost atacat cu bâta. Un coleg de al agentului a fost lovit în cap de agresor.
Poliția Română transmite că cel împușcat a fost rănit, în această seară, după ce a atacat o patrulă de polițiști, care se afla în misiune, la o intervenție în urma unui apel prin 112.
Patrula de poliție din orașul Sângeorz-Bai a fost dirijata sa aplaneze un scandal. Atunci când au încercat să îl conduca la unitatea de poliție pe agresor, acesta i-a lovit pe cei doi polițiști cu o bată, în zona capului. Mai mult, în sprijul agresorului a venit si un prieten al acestuia.
Urmare a somațiilor legale, unul dintre polițiști a tras un glonte spre atacator care a fost rănit în zona abdominală. Cel împușcat a fost transportat la o unitate medicală. De asemenea, unul dintre politisti a fost si el transportat la spital, prezentând leziuni în zona capului.
În acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița -Năsăud.