Aleksandr Lukașenko, dictatură feroce în Belarus. Drepturile omului sunt nesocotite grav

Aleksandr Lukașenko, dictatură feroce în Belarus. Drepturile omului sunt nesocotite gravSursa: arhiva EVZ

Situaţia privind drepturile omului în Republica Belarus este "catastrofală" şi continuă să se înrăutăţească, a declarat marţi raportoarea specială a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în această ţară,

Regimul de la Minsk al liderului belarus Aleksandr Lukaşenko "epurează" în mod deliberat societatea civilă de ultimele sale voci disidente, a denunţat Anais Marin la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.

"Situaţia rămâne catastrofală. Din nefericire, ea nu încetează să se agraveze", a subliniat ea.

Potrivit raportoarei ONU, "absenţa obligaţiei de a da socoteală pentru încălcări ale drepturilor omului alimentează un climat de teamă printre victimele acestora şi familiile lor".

Semnal de alarmă de la ONU

Deţinând această funcţie de cinci ani, Anais Marin a amintit Consiliului ONU că ea alertase în urmă cu doi ani asupra "virajului totalitar" al Minskului, dovedit prin "dispreţul faţă de viaţă şi demnitatea umană" în timpul reprimării manifestaţiilor paşnice din 2020.

În raportul său anual, Anais Marin subliniază că peste 1.500 de persoane se află în continuare în detenţie pentru motive politice, cu o medie zilnică de 17 arestări arbitrare din 2020 încoace.

"Am motive întemeiate să cred că condiţiile de detenţie sunt făcute în mod deliberat mai dure pentru persoanele condamnate din motive politice, plasându-le în celule disciplinare pentru încălcări minore la regulamentul închisorii", afirmă Anais Marin.

Apărătorii belaruşi pentru drepturile omului fac obiectul unei persecuţii constante, a adăugat ea, şi peste 1.600 de "organizaţii indezirabile au fost dizolvate cu forţa, inclusiv toate sindicatele independente" care mai rămăseseră.

Grave încălcări ale drepturilor omului

"Aceasta ilustrează o politică deliberată a statului ce vizează epurarea spaţiului civic de ultimele sale elemente disidente", a continuat raportoarea ONU. Anais Marin a mai afirmat că media independente din Belarus au fost calificate drept "organizaţii extremiste", în timp ce libertatea academică era "atacată sistematic".

"Controlul ideologic şi măsurile disciplinare restrâng libertatea de opinie şi de exprimare", a denunţat ea.

Învăţământul primar şi secundar este de asemenea supus unui "control ideologic", copiii fiind "descurajaţi să-şi exprime propriile lor opinii" şi făcând obiectul unor "ameninţări şi consecinţe" în cazul unor opinii divergente.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului a oferit imediat cuvântul Republicii Belarus pentru a răspunde, însă niciun reprezentant belarus nu era prezent.

sursa: Agerpres