ALEGERI SUA 2012. Obama şi Romney se bat pe fiecare vot
- Paul Ciocoiu
- 5 noiembrie 2012, 17:13
Cu o zi înaintea alegerilor din SUA, cei doi candidaţi sunt umăr la umăr în sondaje
La nivel naţional electoratul rămâne divizat în Statele Unite, iar în patru din cele nouă state indecise iniţiale lupta este mult prea strânsă pentru a putea anticipa rezultatele. Astfel, în Ohio, statul pe care mulţi îl văd drept cheia alegerilor de mâine, Obama conduce cu 46% din intenţiile de vot, urmat de Romney cu 45 %, potrivit unui sondaj realizat de Ipsos. În Florida, statul care a decis alegerile din 2000, cei doi sunt creditaţi fiecare cu 47% din preferinţele electoratului, după ce republicanul a avut un avans de câteva puncte.
- ALEGERILE DIN SUA. Florida - câmpul de luptă al prezidenţialelor americane
Actualul lider s-a distanţat la trei puncte, 48 la 45, în Virginia, dar Romney conduce în Colorado, cu 47 la 45 la sută din intenţiile de vot. Cine obţine cele mai multe voturi într-un stat, indiferent de procent, obţine şi sprijinul electorilor repartizaţi respectivei unităţi administrative. Presiunea este însă mai mare asupra lui Romney, el fiind creditat cu 191 de electori, în afara celor nouă state indecise, în timp ce Obama ar fi susţinut de 230 de electori.
- Previziuni: Obama câştigă un nou mandat, impunându-se în cinci din cele nouă state indecise
Lupta se dă în statele indecise Calculele pornesc de la premisa că în celelalte 41 de state se cunoaşte deja învingătorul în baza afinităţilor politice tradiţionale. Este nevoie de 270 de voturi în Colegiul Electoral pentru a câştiga cursa pentru Casa Albă. Avansul pe care îl are Obama în majoritatea statelor cheie se înscrie în marja de eroare a sondajelor. În aceste condiţii, ambii candidaţi au luat la pas statele cheie, în încercarea de a-şi atrage fiecare de partea lui segmentul indecis al electoratului. În Iowa, Romney şi Obama au vizitat acelaşi oraş, Dubuque, la doar câteva ore distanţă unul de altul. În oraşul Chester, statul Ohio, Romney a organizat cel mai mare miting de până acum, vorbind în faţa a peste 18.000 de simpatizanţi. Foştii săi rivali din cursa internă republicană, Rick Santorum şi Rick Perry, dar şi rivalul lui Obama de acum patru ani, senatorul John McCain, s-au aflat alături de el.
- ALEGERILE DIN SUA. Record: 6 miliarde de dolari cheltuiţi în campania electorală
Miza electorală şi ambiţiile personale Obama mizează pe votul anticipat, unde speră o prezenţă cât mai ridicată, cheia unui nou succes fiind mobilizarea electoratului său. Sondajele arată, în Ohio, un avans considerabil al preşedintelui în faţa rivalului republican în rândul celor care au votat deja. Actualul lider a primit, zilele acestea, o veste bună şi una proastă. Numărul locurilor de muncă create la nivel naţional, în luna octombrie, a fost de 171.000, cu mult peste prognozele oficiale. Cu toate acestea şomajul, în schimb, a crescut de la 7,8% în septembrie, la 7,9% în octombrie.
- Obama, în cărţi pentru un al doilea mandat. Bătălia finală se dă în nouă state-cheie
Dincolo de miza cursei electorale se află şi ambiţiile personale. Obama nu vrea să piardă un al doilea mandat, la patru ani după ce a intrat în istoria SUA ca primul preşedinte afroamerican, întruchipând schimbarea, la propriu şi la figurat, după o administraţie republicană de opt ani. Iar Romney se află la doua încercare de a ajunge la Casa Albă. Un eşec mâine i-ar diminua drastic şansele de a mai candida pentru a treia oară. 270 de voturi în Colegiul Electoral sunt necesare pentru ca un candidat să câştige alegerile prezidenţiale din Statele Unite
- ALEGERI SUA 2012: Barack Obama nu mai are susţinere în rândul femeilor