Alegeri prezidențiale, turul doi. Începe votul în diaspora

Alegeri prezidențiale, turul doi. Începe votul în diasporaAlegeri. Sursa foto: EVZ

Procesul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 va începe joi, în străinătate, odată cu deschiderea secției de votare din Auckland, Noua Zeelandă, la ora 22:00 (ora României). Astfel, românii vor putea vota în cele 965 de secții de votare deschise în străinătate.

Prezidențiale 2025. Ce trebuie să știe românii din afara granițelor țării

Începând din 15 mai, românii din Noua Zeelandă vor putea merge la urne.

„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa publicului faptul că începând de mâine, 15 mai a.c., procedura de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din anul 2025 va începe în străinătate odată cu deschiderea secţiei de votare din Auckland, Noua Zeelandă (la ora 22:00, ora României)”, arată AEP.

Pentru a asigura condiții adecvate de vot românilor din diaspora, au fost înființate 965 de secții de votare în afara țării, anunță Autoritatea Electorală Permanentă. Numărul acestora, stabilit pe baza propunerilor Ministerului Afacerilor Externe, este cu 15 mai mare decât cel de la alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024.

„Alegătorul aflat în străinătate poate vota la orice secţie de votare organizată în afara ţării. Votarea în străinătate la alegerile prezidenţiale se desfăşoară, potrivit prevederilor Legii nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata a trei zile, respectiv 16, 17 şi 18 mai 2025, în cazul celui de-al doilea tur de scrutin”, mai spun reprezentanții AEP.

Precizările făcute de AEP

Potrivit articolului 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2025, votul în străinătate se desfășoară după următorul program: în zilele de vineri și sâmbătă, urnele se deschid la ora locală 07:00 și se închid la ora locală 21:00. Dacă la ora închiderii sunt persoane aflate în sediul secției sau la coadă în afara acesteia, votarea poate fi prelungită până cel târziu la ora locală 23:59.

Alegeri

Alegeri. Sursa foto: Arhiva EVZ

Duminică, votul începe la ora locală 07:00 și se încheie la ora locală 21:00, fără a depăși ora 21:00, ora României, cu posibilitatea de prelungire conform legislației în vigoare.

Românii cu drept de vot, care locuiesc sau se află temporar în străinătate, pot vota la oricare dintre secțiile deschise în afara țări. Aceștia trebuie să prezinte act de identitate valabil în ziua votului.

Documentele necesare:

  • cartea de identitate
  • cartea electronică de identitate
  • cartea de identitate provizorie
  • buletinul de identitate
  • pașaportul (diplomatic, diplomatic electronic, de serviciu, de serviciu electronic, simplu, simplu electronic, simplu temporar)
  • carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare).

„Paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic şi paşaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetăţenii români care votează în străinătate sau de cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România”, mai arată AEP.

Ultimele pregătiri pentru alegerile prezidențiale. Unde vor fi publicate listele cu secțiile de votare

Datele privind prezența la vot vor fi actualizate în timp real pe site-ul Autorității Electorale Permanente - https://prezenta.roaep.ro, pentru fiecare secție de votare în parte. Rezultatele din procesele-verbale ale birourilor electorale vor fi disponibile imediat după încheierea acestora și transmiterea digitală pe aceeași platformă.

Lista secțiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidențiale din 2025 poate fi accesată pe site-ul Autorității Electorale Permanente, la următorul link: https://www.roaep.ro/prezentare/wp-content/uploads/2025/05/Lista-SV-strainatate-actualizat%C4%83-HAEP-26-din-2025.pdf.