Alegeri parlamentare 2016. Cum vor partidele să reanimeze Sănătatea

Alegeri parlamentare 2016. Cum vor partidele să reanimeze Sănătatea

EVZ continuă seria articolelor despre promisiunile partidelor în campanie cu episodul 2: Sănătatea. PSD vrea o ambulanţă în fiecare comună, PNL - inseminare în vitro gratuită, PMP - salarii în funcţie de performanţă

Social-democraţii promit înfiinţarea până în 2020 a Spitalului Republican Carol Davila din Capitală, cu peste 2.500 de paturi, dar şi construcţia a 8 spitale regionale, modernizarea a 150 de ambulatorii de specialitate şi a 25 de Unităţi Primiri Urgenţe (UPU). PSD mai vrea dotarea fiecărui spital judeţean cu echipamente de imagistică moderne (CT şi RMN), 6-10 paturi pentru arşi şi echipamente pentru analize de laborator. Câte o ambulanţă pentru urgenţe medicale în fiecare comună şi câte un medicament gratuit pentru fiecare boală sunt alte propuneri PSD.

Majorarea salariilor din sistemul de sănătate este un alt element din programul PSD: de la 1.200 de euro brut pentru un medic rezident, până la 3.600 de euro brut pentru un medic primar gr. V, ATI/ urgență. Salariul asistenţilor medicali va creşte cu 100%, mai spune PSD.

Casa Medicului

Liberalii promit construirea a 8 spitale regionale, din care două în Capitală, precum și construirea a 900 de cabinete medicale în mediul rural și în orașele mici, prin programul „Casa medicului”. Pentru a stopa migrația medicilor, PNL vrea să mărească și salariile asistenților medicali, în medie cu 20%, anual, de la 1 iulie 2017 până la dublarea acestora. Ei vor continuarea demersului în Parlament pentru adoptarea legii prevenției în sănătate. PNL va garanta accesul la medicamente prin actualizarea de două ori pe an a listei medicamentelor compensate și gratuite. PNL promite și că primele 3 proceduri de inseminare in vitro vor fi gratuite, suportate din bugetul de stat printr-un program național special. Liberalii vor oferi și un „pachet mai larg de analize gratuite pentru femeile însărcinate de peste 35 de ani”.

Dosare online

USR propune digitalizarea sistemului medical prin dosare electronice ale pacienţilor care să conțină toate tratamentele, medicamentele și intervențiile, indiferent de cabinetul sau spitalul care a furnizat serviciile. Printre beneficiile digitalizării se numără accesul rapid la informaţie şi reducerea costurilor prin evitarea duplicării analizelor la pacienți. USR vrea alocarea a 6% din PIB pentru sănătate. (Au contribuit Ana Petrescu și Iasmina Ardelean)

PMP vrea resetarea Legii Sănătăţii

Sub deviza „o Românie puternică înseamnă, în primul rând, cetățeni sănătoși”, Partidul Mişcarea Populară propune în programul de guvernare soluții pentru resetarea sistemului de sănătate, grupate în Legea Sănătăţii. Transformarea în mare parte a spitalelor în fundații ale statului, angajarea medicilor cu contracte pe termen limitat, prelungirea contractelor medicilor care înregistrează performanțe şi plata medicilor în concordanță cu prestația acestora se numără printre propunerile PMP. Partidul condus de Traian Băsescu mai susţine „cheltuirea fondurilor europene în mod corect, în beneficiul pacientului”.

1 miliard de euro de la ALDE

Programul de guvernare al ALDE prevede investirea de la bugetul de stat a unei sume de un miliard de euro în Sănătate, în următorii patru ani. Investiţiile prioritare în Sănătate sunt construirea a trei noi spitale regionale, la Cluj, la Iaşi şi la Craiova cu fonduri UE, în valoare totală de 600 de milioane de euro. ALDE mai promite reabilitarea şi consolidarea clădirilor de spital – 398 milioane. În teritoriu, ALDE susţine înființarea de cabinete medicale stomatologice în cadrul școlilor, finanțate de la bugetul local cu tratamente profilactice gratuite, un centru social medical – medicină de familie, medici specialiști, farmacie, laborator de analize – toate într-un singur loc sub contract gratuit cu CAS.