ALADIN de la Mehedinţi se dă în vânt după INVESTIŢIILE JAPONEZE în contextual politic tensionat

ALADIN de la Mehedinţi se dă în vânt după INVESTIŢIILE  JAPONEZE în contextual politic tensionat

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, l-a asigurat pe şeful Secţiei politice a Ambasadei Japoniei, Ryohei Tobibayashi, că "autorităţile locale rămân deschise la ofertele de investiţii şi oportunităţile de dezvoltare japoneze".

Aladin Georgescu a spus că oaspetele său japonez s-a intresat de soarta a doi mari investitori japonezi: Sumitomo Bordneze, din Drobeta Turnu Severin, şi Takata din Orşova, unde îşi desfăşoară activitatea aproximativ 3.500 de angajaţi.  

"Discuţiile s-au axat şi pe situaţia politică tensionată, oaspetele interesându-se cum văd, ca şef al CJ Mehedinţi şi al organizaţiei judeţene PSD, de revenirea la normalitate, astfel încât entităţile economice din judeţ să nu fie afectate. I-am explicat domnului Ryohei Tobibayashi că Programul de Guvernare al României este o garanţie că autorităţile româneşti acţionează pentru pace socială, pentru cooperare cu investitorii străini", a precizat Aladin Georgescu, citat de Agerpres.

Şeful CJ Mehedinţi a mai spus că i-a dat asigurări lui Ryohei Tobibayashi că "autorităţile locale rămân deschise la ofertele de investiţii şi oportunităţile de dezvoltare japoneze, vor asigura un climat favorabil de muncă în fabricile japoneze, utilităţi industriale, acces la transport rutier, feroviar şi naval, precum şi potenţial turistic şi agricol, pe fondul unui program de guvernare predictibil şi facil pentru mediul de afaceri, în general".

 

Ne puteți urmări și pe Google News