Aglomeraţie pe A2, spre Bucureşti. Peste 67.000 de maşini au circulat pe Autostrada Soarelui în acest weekend

Aglomeraţie pe A2, spre Bucureşti. Peste 67.000 de maşini au circulat pe Autostrada Soarelui în acest weekend

Weekend-ul se apropie de final, iar persoanele care şi-au petrecut sfârşitul de săptămână la mare se întorc astăzi. În ultimele două zile, aproape 67.000 de maşini au circulat pe Austrada Soarelui, iar astăzi traficul se desfăşoara cu dificultatea, pe sensul de mers spre Bucureşti.

Centrul Infotrafic informează că la această oră valorile de trafic sunt în creştere pe A2 Bucureşti - Constanţa, însă se circulă fără probleme de fluenţă. Este de aşteptat ca în orele următoare, traficul să se intensifice considerabil pe sensul de mers către Capitală, scrie mediafax.ro.

Weekend-ul acesta a fost cel mai aglomerat dina cest sezon. Pe Autostrada Soarelui s-au înregistrat aproximativ 67.000 de autovehicule în ultimele două zile (numărul estimat al turiştilor aflaţi pe litoral depăşete 230.000, potrivit datelor furnizate de operatorii de turism).

Este de aşteptat ca pe parcursul acestei zile să se circule îngreunat pe DN39 Mangalia - Constanţa, mai ales în zona staţiunii Eforie-Nord. Este posibil să se formeze coloane de maşini şi la ieşirea de pe autostrada A2 către DN Centura Capitalei, dar în special la staţia de taxare de la Feteşti, întrucât mulţi conducători auto preferă să plătească taxa de pod la singurele ghişee destinate achitării pe loc a tarifului (câte o casierie pe fiecare sens de mers, pe benzile numărul unu), arată reprezentanţii Infotrafic.

Ne puteți urmări și pe Google News