Agitaţie printre deputaţii pro-ruşi. Cântece unioniste la un liceu din Chişinău
- Julieta Savitchi
- 7 mai 2026, 23:19
Profesri şi ambasadori europeni la Liceul "Ion Creangă"/ Sursa foto: realitatea.mdRepublica Moldova. Deputaţii pro-ruşi, cei din Partidul Socialiştilor şi din Partidul Comuniştilor, au avut un motiv de panică. Elevii de la Liceul „Ion Creangă” din Chişinău au „îndrăznit” să interpreteze la o manifestaţie şcolară cântece unioniste.
Cazul li s-a părut comuniştilor atât de „grav”, încât au hotărât să-l invite pe ministrul Educaţiei Dan Perciun ca să le ofere explicaţii de la tribuna Parlamentului.
Precizăm că socialiştii şi comuniştii nu sunt deranjaţi atunci când în şcoli sau chiar în locuri publice sunt interpretate cântece ruseşti, care glorifică armată rusă.
„Miroase a trădare de Patrie!”
Chestiunea de „importanţă majoră” pentru securitatea statului a fost pusă în discuţie de către deputatul comunist Adrian Domentiuc. Deputatul a menţionat că concertul elevilor miroase a trădare de Patrie.
„Suntem o țară neutră, stat independent și trebuie să nu uităm despre asta. Cabinetul de miniștri transformă ministerele într-un aparat de promovare a unionismului, miroase a trădare de Patrie!”, a declarat emoţionat parlamentarul în cadrul ședinței Legislativului din 7 mai.
Şi pentru ca astfel de acţiuni de „trădare de Patrie” să nu se mai repete în cel de al doilea stat românesc, comunistul a cerut colefilor din Parlament ca să—l invite pe Dan Perciun să le ofere explicaţii.
„În conformitate cu prevederile articolului 46 al Regulamentului Parlamentului, solicităm respectuos completarea ordinii de zi a ședinței plenare a Parlamentului cu audierea domnului Perciun, ministrul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, în legătură cu evenimentul desfășurat în cadrul Liceului „Ion Creangă”, la care s-au interpretat cântece cu conținut unionist, încălcându-se grav principiul neutralității ideologice prevăzut de Codul Educației și legislația conexă”, a declarat Adrian Domentiuc.

Igor Domentiuc/ Sursa foto: captură
Deputatul comunist, luat peste picior
Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o replică pe măsură pentru deputatul comunist. „Dragi români, rog atenție”, a declarat Igor Grosu. Apoi a supus solicitarea lui Domentiuc votului.
Propunerea comunistului nu a întrunit numărul necesar de voturi. Iniţiativa a fost susţinută de 26 de deputați. Este vorba despre comuniştii şi socialiştii care participau la şedinţa Parlamentului.