Agenții economici vor primi compensații la energia electrică. Cine vor fi beneficiarii programului

Agenții economici vor primi compensații la energia electrică. Cine vor fi beneficiarii programuluiFabrică de pâine. Sursa foto: Getty Images

Republica Moldova. Agenții economici vor beneficia de compensații la energia electrică. Anunțul a fost făcut vineri de vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. Programul guvernamental are scopul să sprijine producătorii autohtoni și să susțină competitivitatea.

Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor

Potrivit oficialului, vor fi compensate până la 50% din creșterea tarifului la energie electrică, pe o perioadă de la 3 până la 6 luni, în funcție de resursele disponibile, dar și de necesități.

„Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie – către companiile pentru care factura la energie reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție. Este vorba de până la 10 000 de companii, potențial eligibile pentru aceste compensații. Prioritate vor avea firmele care produc în țara noastră alimente, lapte, carne, ouă și pâine”, a declarat Dumitru Alaiba.

Vicepremierul Dumitru Alaiba

Vicepremierul Dumitru Alaiba. Sursa foto: www.facebook.com/MinisterulDezvoltariiEconomiceSiDigitalizarii

„Sprijinul va fi extins și către alte industrii importante din sectorul de prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele. Prețuim fiecare antreprenor din această țară. Suntem conștienți de importanța lor în menținerea și dezvoltarea economiei, chiar și în perioade dificile. Fiecare antreprenor  poate conta pe noi ca pe un partener de încredere. Împreună o să dăm dovadă de solidaritate și de reziliență”, a remarcat Dumitru Alaiba.

Antreprenorii, încurajați să investească în eficiența energetică

De asemenea, de la 1 ianuarie curent, antreprenorii pot beneficia de primul mecanism de ajutor de stat dedicat investițiilor noi. Mai exact, vor fi restituite până la 60% din investițiile pe care le fac aceștia pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor.

„Din această sumă 25% sunt granturi nerambursabile, iar 75% reprezintă scutiri de 50% la impozitul pe venit. Astfel, antreprenorii sunt încurajați să investească în eficiența energetică a tuturor proceselor de producție, în utilaje mai performante care consumă mai puțin și care dau randamente mai mari, izolare termică și surse de energie regenerabile”, a spus Dumitru Alaiba.

Panouri solare. Sursa foto: arhiva evz.ro

„Un alt instrument disponibil este Programul 373. Acesta a facilitat deja peste 700 de investiții, susținând companiile moldovenești să își tehnologizeze procesele și să își crească productivitatea, în sumă totală de peste 3,5 mlrd lei. Cifra reprezintă peste 1% din PIB. Acțiunile precum implementarea noilor tehnologii eficiente energetic, creșterea productivității și extinderea capacității de producție, pot contribui la o dezvoltarea continuă și stabilă a companiilor. În acest mod, antreprenorii devin mai competitivi, mai puternici, mai pregătiți în fața provocărilor de orice fel”, a afirmat Dumitru Alaiba.

Premierul Dorin Recean a solicitat la finele lunii decembrie pregătirea unor măsuri suplimentare de susținere a mediului de afaceri în contextul creșterii tarifelor la energia electrică. Aceasta după ce malul drept nu mai poate achiziționa energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, după sistarea livrărilor de gaze de către Gazprom.