Ce este pe Agenda Strategică a Uniunii Europene adoptată joi
- Andrei Vi şan
- 21 iunie 2019, 12:20
Agenda Strategică a Uniunii Europene pentru următorii cinci ani, care are patru priorităţi: protejarea cetăţenilor, dezvoltarea unei baze economice solide, construirea unei Europe verzi, echitabile, sociale şi neutre, din punctul de vedere al impactului asupra climei şi promovarea intereselor europene pe scena mondială, a fost adoptată joi seara de liderii europeni.
Şefii de stat şi de guvern, reuniţi la Bruxelles, nu au reuşit însă să ajungă la un acord privind titularii principalelor funcţii comunitare.
“Consiliul European a avut o discuție completă cu privire la nominalizări, ținând seama de consultările și declarațiile făcute în cadrul Parlamentului European, Nu a existat nicio majoritate pe niciun candidat. Ne vom întâlni din nou pe 30 iunie, a declarat Donald Tusk..
Cea mai disputată funcție este cea de președinte al Comisiei Europene, pentru care candidatul trebuie să obțină cel puțin 21 de voturi din partea statelor membre, dar are nevoie de majoritate absolută în Parlamentul European, transmite RRA.
Pentru această funcție sunt mai mulți candidați susținuți de grupurile politice: Manfred Weber de la populari, Frans Timmermans de la socialiști și democrați, și Margrethe Vestager din partea liberalilor.