Comuna Agapia, din județul Neamț, a intrat, vineri, în scenariul roşu după ce indicele de infectare cu COVID-19 a ajuns la 5,47 la mie, potrivit datelor furnizate de Prefectura Neamţ, relatează Agerpres .

Comuna Agapia, Neamț, este în scenariu roșu după înregistrarea indicelui de 5,47 la mie

În condițiile noii situații, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a stabilit vineri o serie de restricţii. Comuna Agapia se găsește astfel într-o situație deosebit de îngrijorătoare. Scenariul roșu prevede luarea celor mai drastice măsuri pentru prevenirea și combaterea infecției cu COVID-19. Printre restricțiile în vigoare se găsește închiderea, la interior, a barurilor, cafenelelor, restaurantelor şi sălilor de spectacole.

Actualul indice de infectare înregistrat în comuna Agapia din județul Neamț este comparabil cu situația frecventă prezentă la nivelul mai multor județe în toamna anului trecut. Puseul actual din comuna nemțeană urmează să fie analizat pentru a se obține concluzii utile cu privire la sănătatea populației și a evoluției generale a pandemiei în țară.

Restaurantele, cafenelele, barurile și sălile de spectacol sunt închise

Activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unităţi de cazare din comuna Agapia este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul unităţilor respective.

Deosebit de relevant este faptul că lanivelul județului Neamţ, momentan există un număr de 16 comune și oraşele Piatra-Neamţ, Roman şi Bicaz care au incidenţa cuprinsă între 1 şi 3 la mia de locuitori. Cu toate acestea indicele este cu mult sub indicele înregistrat la Agapia. Incidenţa generală, la nivelul judeţului Neamț, este de 1,10 la mia de locuitori.

Situația actuală a evoluției COVID-19 în comuna nemțeană este cu atât mai surprinzătoare cu cât campania de vaccinare continuă cu succes la nivel național, iar autoritățile și-au exprimat convingerea că situația revine către normalitate și că este sub control. CNCAV a anunțat la ultima raportare peste 28.000 de mii de vaccinări zilnice. Scăderea numărului de infectări la ivel național și regional este atribuită într-o anumită măsură campaniei de vaccinare.