AFDPR: "Năstase e infractor politic, nu deţinut politic!"

AFDPR: "Năstase e infractor politic, nu deţinut politic!"

Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România ia o atitudine extrem de dură faţă de afirmaţiile că Adrian Năstase ar fi deţinut politic.

"Am aflat cu stupoare despre afirmaţiile unuia dintre băieţii lui Adrian Năstase, Andrei Năstase, conform cărora tătăl său ar fi deţinut politic la Rahova. Ne exprimăm indignarea faţă de aceste afirmaţii pe care le respingem în totalitate", se arată într-un comunicat al AFDPR.

"Considerăm că este inadmisibil ca o persoană condamnată de cea mai înaltă instanţă din ţară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru acuzaţii de corupţie, să fie comparată cu martiri ai neamului românesc care au suferit torturi sau şi-au jertfit viaţa pentru această ţară, sau cu luptătorii pentru libertate din Decembrie 1989 şi până în iunie 1990", se mai precizează în comunicatul semnat de preşedintele AFDPR, Octav Bjoza.

"Deţinuţii politici reprezintă repere morale ale poporului român şi nu admitem ca infractorii condamnaţi, chiar dacă au deţinut vremelnic funcţii politice să fie comparaţi cu aceştia", se scrie în încheierea comunicatului.

În afara afirmaţiilor lui Andrei Năstase, Jurnalul Naţional a apărut marţi pe copertă cu titlul : "Foşti prim-miniştri ai României, deţinuţi politic" Mai jos sunt fotografiile lui Iuliu Maniu, Gheorghe Tătărescu, Constantin Argetoianu, Ion Gigurtu, Arthur Văitoianu şi... Adrian Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News