Greu de crezut pentru mulți care nu au ajuns în zona transilvană sau care nu au citit pe undeva că în România există un mare oraș ce are imprimat pe stema sa un struț.

 Și totuși, Bistriţa, una din cele şapte cetăţi construite de saşi în Transilvania, poartă acest simbol din negura vremii. Imensa pasăre, cu o potcoavă în cioc, apărea și pe vechea stemă a cetății în anul 1353. Simbolul medieval a dispărut în timpul comuniștilor și a reapărut pe stema orașului în urmă cu câțiva ani, din inițiativa primarului Teodor Crețu. Istoricii spun că struţul cu coroană și potcoavă în cioc este simbolul Casei d'Anjou. Regele Robert Carol d'Anjou a oferit cetății Bistrița, în anii 1300, stema sa și autonomie, drept recompense că locuitorii l-au sprijinit în lupta cu nobilimea maghiară.

FOTO:Statuia celebrului fotograf bistrițean, Alexandru Roșu, este amplasată în Centrul vechi, în fața Catedralei catolice

Acum, în Bistrița, dai peste tot cu ochii de câte un struț din ipsos, în mărime naturală, viu colorat, bun de încălecat de către copii.

Orașul păstrează însă parfumul unui burg transilvan, așa cum numai în Sighișoara sau Sibiu am mai întâlnit. Nu-i de mirare că mulți europeni au ales să-și mute afacerile aici, iar lucrul acesta se vede chiar din primele ore petrecute în superba urbe, străjuită de biserici de o delicată frumsețe.

Au descoperit Bistrița după anul 2.000

Este prea bine cunoscut faptul că după Revoluţia din decembrie 1989 a fost lichidată în decurs de două decenii aproape întreaga industrie românească, sub pretextul că ar reprezenta o tehnologie depăşită. Metoda utilizată a fost de obicei „privatizarea”, alternând cu falimentarea. Noul proprietar a avut grijă să închidă unitatea; utilajul a fost demontat, fragmentat şi vândut ca fier vechi. Investiţii de miliarde de dolari - în fond munca întregii societăţi româneşti - s-au dus pe apa sâmbetei. Bistrița n-a scăpat nici ea de tăvălugul demolării vestigiilor industriale din „societatea multilateral dezvoltată”. După anii 1995-1999, numărul șomerilor era crescut, iar viața familiilor bistrițene nu era prea roză. După anul 2000, însă, străinii parcă au descoperit Orașul Struțului.

Fabrică de papuci

Astăzi, plimbându-te pe străzile vechiului burg săsesc sau lenevind la o terasă cu o limonadă sau cappuccino sau cu surprinzătoarea și originala băutură locală „Morții mă-sii”, auzi vorbindu- se lângă tine în limba italiană sau germană.

„Sunt foarte mulți italieni veniți în Bistrița. Au afaceri aici, au dat locuri de muncă oamenilor, s-au integrat bine în orașul nostru. An de an, cred că numărul lor a crescut. Probabil că și-au chemat prietenii sau au arătat și altor conaționali cât de frumoasă este zona, că au biserică catolică de o frumusețe rară, că totul e ca acasă la ei, în Italia”, mi-a povestit ghidul meu prin „Orașul Struțului”. Am aflat că în Bistrița, italienii au deschis o fabrică de papuci, o filatură și o țesătorie, o firmă care produce materiale ecologice pentru halatele de spital de unică folosință. Seara, am mâncat la un restaurant cu specific italian, proprietar fiind un italian, și am hotărât să vizităm a doua zi o țesătorie de lângă oraș, patronată de o mare firmă din Italia. Știam cum se muncea pe vremuri în țesătoriile românești și eram curioasă să vad cu ochii mei cum arată una occidentală.

FOTO: Meniu cu băuturi locale

Utilaje duse la fier vechi

În Bistrița existase, în timpul comunismului, o mare țesătorie, unde munceau câteva sute de femei. Și în alte mari orașe funcționau filaturi și țesătorii, căci România se baza pe industria ușoară. Exportam mult în afară, bumbac, mătase, țesături din in și stofă de mobilă. În anii ‚70, eram al cincilea mare exportator mondial. Ţesăturile şi textilele româneşti ajungeau, sub formă de prosoape, lenjerii sau metraje în magazine de pe toate continentele. După 1990, și la Bistrița s-a întâmplat ce s-a petrecut peste tot în țară: fabricile au fost rase pe motiv că nu mai sunt rentabile, iar utilajele au fost duse la fier vechi și topite. Locațiile au fost dezafectate, iar pământul de sub ele a devenit parte din afaceri imobiliare, mai mult sau mai puțin curate. Vă dați seama că era mare curiozitatea de a vedea o țesătorie italienească în inima Transilvaniei.

Țesătoria italienilor, ițită din grajdurile fostului CAP

Fabrica italienilor este situată la periferia orașului, în comuna Sărata. E înconjurată de verdeață. Mi se par familiare clădirile acelea joase, vopsite în alb. Administratorul firmei care ne-a întâmpinat, Mauro Bernasconi, îmi spune că țesătoria lor funcționează în fostele grajduri ale CAP-ului.

FOTO: Materialele pentru firmele Zara sau Armani pleacă din țesătoria unui italian, care s-a îndrăgostit de Bistrița

„Am venit în anul 2003 în Bistrița și n-am mai plecat. M-am și însurat aici și mi se pare ceva fantastic să trăiești în această zonă a României. Sunt reprezentantul Țesătoriilor Taboreli din Montano Lucino, zona Como din Italia, o afacere veche și de mare calitate. Suntem cunoscuți în toată Europa, fiindcă producem materiale pentru marile firme – Armani, Zara etc. Patronul nostru, Taboreli Ambrogio și directorul general, Gelpi Roberto, vin des în România și sunt încântați de ceea ce dezvoltăm aici, de calitatea profesională a oamenilor cu care lucrăm. Le place Bistrița ca și mie, iar când au descoperit Colibița... O mică Elveție e acolo!

FOTO:150 de războaie au nevoie doar de 100 de țesătoare

Așadar, de 13 ani lucrez aici și sunt bucuros că am reușit să dezvolt filiala Tesuti Transilvania a Țesătoriilor Taboreli. În 2003, am început cu 12 războaie de țesut într-un grajd cumpărat și pe care l-am amenajat după toate standardele. Acum avem 100 de angajate și 150 de războaie. Alături de noi a venit un alt italian care, tot pe locul vechiului CAP, a ridicat o filatură. Are circa 500 de angajați. Noi am învățat românește, iar oamenii noștri un pic de italiană. Important e că facem treabă bună împreună și toți suntem mulțumiți. Avem și planuri de viitor, de extindere, dar le veți vedea când veți mai veni la Bistrița”, ne-a povestit Mauro Bernascoi, un tânăr de 38-39 de ani, care acum e bistrițean, stă la bloc și mănâncă ardelenește, iar seara se răsfață cu pizza „ca la mama acasă”, într-un local al unui confrate italian.

FOTO:Mauro Bernasconi

Afacerea nemțească a creat peste 7.000 de noi locuri de muncă

Nemții n-au ocolit nici ei Bistrița. La ieșirea din oraș spre București, se înalță clădirea unei mari companii: Leoni. Aici, ei produc cablaje pentru mașini ca BMW, Mercedes și Rolls Royce. În urmă cu un an erau peste 7.000 de angajați români, din Bistrița și chiar din județele limitrofe, Mureș și Cluj. Leoni-Bistrița este o unitate strategică, iar profesioniştii de aici oferă servicii şi pentru alte locatii, din Germania, China, deţinând o pondere de aproximativ 10% din vânzările Leoni. Pentru acest an, mi-a spus ghidul meu, compania germană a anunțat că vrea să ajungă la 10.000 de locuri de muncă. Prosperitatea ei și a celorlați patroni, străini și români, se reflectă în dezvoltarea orașului și în nivelul de trai al locuitorilor lui. Iar pe bistrițeni i-am văzut oameni veseli, destinși că trăiesc într-o urbe curată și frumoasă.