Adrian Năstase dezvăluie ce lipsește în politica românească. Citici dure la adresa Guvernului. Nici Iohannis n-a scăpat
- Ionut Gogean
- 3 martie 2019, 17:15
Fostul premier Adrian Năstase a avut un mesaj cu subînțeles pe care a ținut să-l transmită Guvernului și președintelui Klaus Iohannis.
Într-o intervenție la Antena 3, Adrian Năstase a declarat că în perioada în care el era ministru exista o coabitare între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, coabitare care în momentul de față nu există.
„La un moment dat termenul folosit în Franța, dar și la noi din păcate cu rezultate negative, era și este cel de coabitare. Atunci când electoratul decide să existe conducători de culori diferite la Palatul Cotroceni și Victoria.
Din fericire perioada pe care ați menționat-o având o istorie comună politică am vrut tot timpul să organizăm dialogul atunci când apăreau anumite teme care ne situau pe poziții diferite. Chiar au fost multe astfel de situații, fără îndoială, și ele erau rezolvate prin ședințe săptămânale și întâlniri săptămânale la care participau si președinții celor două camere, stabileam împreună agenda de vizite in strainatate.
Era nevoie de o anumită coordonare. Coordonare care în acest moment din ce văd eu lipsește.
Au fost și momente pe care le regret și n-am reușit să ne punem de acord.Unul din ele e și cel din 2003 cand eu am propus să organizăm alegeri anticipate. Era o procedură mai complicată dintr-un anumit punct de vedere sigur că și argumentele președintelui Iliescu erau corecte. Probabil dacă făceam atunci anticipate lucrurile ar fi arătat altfel astăzi. Dar asta înseamnă istorie contrafactuală și n-are rost să mai menționez astfel de lucruri. În concluzie a fost o relație corectă și bazată pe profesionalism și pe ideea de a face ca obiectivele să fie atinse: eliminarea vizelor pentru UE, de intrarea în NATO, de finalizarea unui acord cu FMI, de momente critice cum ar fi cel de al doilea război din Golf, în care relația dintre cele două palate a funcționat bine”, a declarat Adrian Năstase, la Antena3.