Adrian Mititelu a intrat pe teren în timpul meciului FC „U” Craiova - Ceahlăul și a explodat la final

Adrian Mititelu a intrat pe teren în timpul meciului FC „U” Craiova - Ceahlăul și a explodat la finalAdrian Mititelu Sursa foto: Facebook

Adrian Mititelu, finanțatorul echipei FC „U” Craiova, s-a dat în spectacol, sâmbătă, în timpul și la finalul partidei pe care oltenii au pierdut-o în fața Ceahlăului Piatra Neamț, scor 2-4. Jocul, din liga a II-a, a însemnat încă un mare eșc pentru gazde, care aveau nevoie disperată de puncte pentru a se mai agăța de speranțele unei eventuale promovări.

Adrian Mititelu a intrat în teren și s-a certat cu arbitrul

La 1-0 pentru olteni, oaspeții au beneficiat de un penalty, în minutul 22 și au egalat. Reluările TV au arătat că arbitrul Cristian Moldoveanu a greșit atunci când a pus mingea pe punctul cu var. În liga secundă nu există arbitraj video, iar Mititelu s-a dezlănțuit. A intrat pe teren, l-a certat pe „central” și i-a strigat: „Tu ieși afară, nemernicule ce ești! Ieși tu afară! Tu! Tu să ieși”.

Adrian Mititelu

sursa: digisport.ro

Patronul a dat impresia că vrea să-și retragă echipa, dar acest lucru nu s-a întâmplat. La final, el s-a plâns că are probleme vechi cu arbitrajele care i-au lăsat echipa fără puncte prețioase.

„Ieșirea mea, pe care acum o regret, se datorează unui lung șir de nedreptăți care mi s-au făcut în fotbal. Nu a fost an în care să nu pierd minimum 10 puncte pe mâna arbitrilor, nu a fost an în care să nu sufăr pe chestia asta. Amintiți-vă ca ne-au fost luată și calificarea în cupele europene tot cu japcă.

Vorbe grele spuse de finanțator

Anul asta, de când a început ne-au ciupit la fiecare meci, după ce că și așa suntem în criză nu reușim să ne revenim. În meciul asta am început foarte bine și le face cadou un penalty, normal că am avut o ieșire pe care n-am putut să o controlez. Astfel de bandiți și indivizi obscuri pe care îi trimite Bodescu să ne fure meci de meci”, a spus Mititelu, conform gsp.ro.

„Nu se poate să fiu furat de acești nenorociți. Niște oameni pe care îi plătim înainte, ca pe c...e. Noi îi plătim ca să ne facă felul. Federația nu dă niciun leu. Noi organizăm totul, plătim arbitri care ne execută. Noi ne luptăm cu primăriile și jocurile politice din țară. Noi trebuie să supraviețuim, să nu retrogradăm în Liga 3. La câți dușmani avem, e foarte greu”, a mai tunat olteanul.