O NOUĂ ACUZAŢIE GRAVĂ! E în VÂRFUL ACADEMIEI DE POLIŢIE chiar dacă a PLAGIAT

O NOUĂ ACUZAŢIE GRAVĂ! E în VÂRFUL ACADEMIEI DE POLIŢIE chiar dacă a PLAGIAT

Adrian Iacob, rectorul Academiei de Poliţie din Bucureşti, este acuzat că a plagiat integral un articol pentru a obţine titlul de doctor şi funcţia pe care o ocupă. Astfel, unul dintre articolele ştiinţifice pe care acesta le-a "scris" a apărut, de fapt, în urmă cu an, fiind publicat de o altă persoană. Rectorul neagă toate acuzaţiile, susţinând că autorul articolului a fost de acord cu preluarea integrală a textului şi că a solicitat să nu fie menţioanat.

Vizând această acuzaţie de plagiat, profesorul universitar Ilie Radu a declarat următoarele: "În Statele Unite, este o lege federală, opt cuvinte consecutive, deci şi asta am scris în carte, opt cuvinte consecutive, fără indicarea sursei înseamnă plagiat. Opt cuvinte, nu pagini, nu paragrafe, reţineţi, opt cuvinte! În România, nu există undeva în legislaţie prevederea asta cu opt cuvinte ci la modul general un pasaj sau un fragment care poate fi de o propoziţie sau de treizeci prelaut dintr-o altă sursă fără menţionarea sursei se constituie plagiat, dacă cele două texte sunt identifice".

Rectorul Academiei de Poliţie argumentează însă că nu a plagiat, chiar dacă semnătura lui apare pe două articole "ştiinţifice" redactate de fapt de alt autor. Profesor universitar doctor, dar şi chestor de poliţie, Adrian Iacob a declarat că la mijloc e vorba de colaborări şi nicidecum de furtul unor idei. De asemenea, acesta mai susţine că autorul i-ar fi dat dreptul să folosească integral textul în cauză, menţionând chiar că nu are nevoie să îi apară numele în dreptul articolului.

 

Ne puteți urmări și pe Google News