Adolescent de 14 ani, la spital după ce a fost atacat de un urs

Adolescent de 14 ani, la spital după ce a fost atacat de un urs

Un băiat în vârstă de 14 ani a fost atacat de un urs la o stână. Acesta a fost transportat, luni, la Spitalul Municipal Gheorgheni, judeţul Harghita.

Adolescentul a spus că se afla într-o zonă împădurită aproape de stâna aflată în Depresiunea Jolotca, în vecinătatea satului cu acelaşi nume.

La un moment dat a fost atacat de un urs, care, înainte de a-l trânti la pâmânt, l-a muşcat de mai multe ori de piciorul stâng şi de coapsa dreaptă, relatează Mediafax.

Băiatul a spus că a rămas nemişcat, aşa cum a citit că se procedează în astfel de împrejurări, reuşind astfel să scape de urs. Ulterior, adolescentul şi-a sunat unchiul, cu care vorbise înainte de a fi atacat de animal,. Acesta a fost cel care a cerut ajutorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ).

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanţii SAJ au declarat că adolescentului i s-a acordat primul ajutor şi apoi a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Municipal Gheorgheni, unde a fost internat la Secţia de Chirurgie, pentru tratarea plăgilor muşcate.

Băiatul, care avea grijă de vite la stâna din Jolotca, este a cincea persoană atacată de urs în acest an, în Harghita. Prima persoană atacată în acest an este o tânără de 28 de ani, în curtea unei stâne din apropierea comunei Siculeni.

Potrivit unei statistici a Agenţiei de Protecţia Mediului Harghita, anul trecut au fost înregistrate 242 de cazuri de pagube provocate de animalele sălbatice în judeţ, urşii fiind responsabili de aproximativ 200 dintre acestea.