Orice alte adevăruri trebuie privite prin această lentilă. Și ar trebui să fim încurajați de faptul că America însăși este o țară în care, iată, adevărul este nu doar posibil, ci inevitabil. De partea președintelui Iohannis este faptul că, în politică, adevărul se construiește, se descoperă treptat, se consolidează în timp. Prin urmare, va avea un timp pentru reflecție asupra acestui dosar delicat. În plus, mi-ar plăcea să știu că, și în această privință, președintele Iohannis va avea un ajutor de la președintele Băsescu. Posesor al unei experiențe uriașe în materie, excelent cunoscător al realității strategice internaționale și depozitar al încrederii transatlantice, Traian Băsescu nu va lăsa să se scurgă ultimele zile ale mandatului său fără a-și mai servi încă o dată țara în acest domeniu al securității naționale, în care a excelat pur și simplu în toți acești ani.

 Cu mulți ani în urmă, Henry Kissinger a spus la o conferință la care am avut ocazia să particip că nici o altă națiune în lume nu întrece America în voluptatea de a autoblama deopotrivă pentru ceea ce a făcut ea însăși, dar și pentru ceea ce au făcut alții, însă ea consideră că tot din cauza ei s-a întîmplat. Puterile europene, de pildă, ar recunoaște greu sau n-ar recunoaște deloc că s-au folosit de sclavi, că au reprimat indigeni în lume, că au dus nu doar războaie de apărare, ci și de cotropire, că armatele lor au comis și crime nu doar acte de eroism, că au abuzat de forță, că au luat decizii greșite  – ca să dau doar cîteva exemple de păcate pe care America nu se mai oprește să și le reproșeze singură în felurite moduri, de la discursurile politice la cercetările academice și filmele de Hollywood. Mi-am adus aminte de această remarcă a venerabilului diplomat după ce am citit amplele articole pe care ”The Washington Post” și ”The New York Times” le-au dedicat celui mai recent raport al democraților din Senat despre practicile CIA  de interogare a suspecților de terorism. Deși concluziile raportului sînt contestate într-o mare măsură, deși  caracterul său politic partizan este evident, raportul redactat de comisia senatorială condusă de dna. Dianne Feinstein din California va oferi muniție anti-americanilor din toate țările, care se vor uni iar în strigăt și simțiri. Prima consecință a acestui raport va fi, fără îndoială, un reenergizat  val propagandistic anti-american. Sigur, nimănui nu-i va da prin cap să (se) întrebe de ce nu există rapoarte similare în Rusia sau în Iran și nimeni nu va aprecia calitatea unică a democrației americane care face posibile astfel de lucruri. America, cea care emite rapoarte publice despre propriile-i probleme, va fi și mai abitir blamată. Adversarii ei propagandistici sau strategici se vor bucura de o nouă perioadă de grație. Ba mai mult, vor avea ocazia să strige, să protesteze, să se indigneze. Parcă văd pe la ONU o nouă rezoluție de condamnare a nerespectării drepturilor omului în America susținută de China, Rusia, Cuba, Iran, Venezuela, Coreea de Nord și alții asemenea.  Pe de altă parte, este cu totul admirabilă vigoarea sistemului democratic american. Atașamentul la valori este atît de profund încît pare că bate instinctul de autoapărare. Dorința americanilor de a răspunde cu respectarea drepturilor fundamentale ale unora care sînt anume antrenați să nu respecte niciodată vreun drept celor care le cad în mînă și care, mai mult, nu au alt scop decît acela de a ucide americani și de a le teroriza țara, este de-a dreptul eroică. Dacă America, însă, este o țară suficient de puternică pentru un asemenea exercițiu, cum e România?