Acuzații la adresa gigantului L'Oréal: Statul Arizona cere daune din cauza unor produse de îngrijire a părului
- Daniel Teodoreanu
- 13 septembrie 2026, 09:55
Legislatie SUA / sursa foto: dreamstime.com
Proces de amploare în Statele Unite ale Americii, unde gigantul din industria cosmetică L'Oréal și filiala sa americană au fost dați în judecată de statul Arizona. Autoritățile acuză grupul că ar fi ascuns dovezi legate de o posibilă conexiune între chimicalele folosite în produsele pentru îndreptarea părului și apariția unor forme grave de cancer la femei. Acțiunea inițiată de Arizona marchează o premieră, fiind primul stat american care recurge la un astfel de demers juridic direct împotriva companiei, conform Reuters.
Acuzații la adresa gigantului L'Oréal: Statul Arizona cere daune din cauza unor produse de îngrijire a părului
Procurorul general al statului, Kristin Mayes, susține că L'Oréal a încălcat cadrul legal de protecție a consumatorilor prin introducerea pe piață a acestor cosmetice fără avertismente clare. Produsele în cauză sunt folosite predominant de femeile afro-americane și sunt suspectate că ar crește riscul de cancer uterin și ovarian. Prin acest proces, statul Arizona solicită aplicarea de penalități financiare, despăgubiri și o decizie judecătorească prin care să fie interzisă comercializarea produselor în lipsa etichetării corespunzătoare a riscurilor.

sursa: Facebook
Litigiul colectiv din Chicago numără mii de plângeri
Demersul instituțional se alătură unui val masiv de acțiuni în instanță. În prezent, compania se confruntă deja cu peste 12.000 de procese simillare, deschise de paciente sau de familiile acestora. Toate aceste cazuri au fost reunite într-un litigiu multidistrict pe rolul unei instanțe federale din Chicago. Printre gamele vizate direct de acțiunile legale se numără produse populare precum cele comercializate sub brandurile Dark and Lovely și Optimum.
Sursa scandalului: un studiu realizat de National Institutes of Health
Valul de plângeri a izbucnit după publicarea, în anul 2022, a unei cercetări derulate de National Institutes of Health. Datele studiului au indicat că femeile care au utilizat soluții chimice de îndreptat părul de mai multe ori pe an au prezentat un risc de peste două ori mai mare de a dezvolta cancer uterin comparativ cu cele care nu au folosit astfel de tratamente.
Reacția gigantului cosmetic și poziția altor producători
Grupul de cosmetice respinge categoric toate acuzațiile care îi sunt aduse. Un purtător de cuvânt al L'Oréal USA a declarat că grupul are încredere în siguranța produselor sale și consideră că reclamațiile nu au fundament juridic sau ştiinţific. Reprezentanții companiei subliniază totodată că cercetarea din 2022 nu a stabilit o relație directă de cauzalitate între aplicarea cosmeticelor și bolile menționate în dosare.
Valul de litigii nu vizează exclusiv un singur brand, ci se extinde și asupra altor producători din industrie, printre care se numără și compania Revlon. Aceasta din urmă a negat, la rândul său, existența unei legături cauzale între produsele proprii și afecțiunile oncologice. Dosarele consolidate își urmează procedura în instanța federală din Chicago, iar primele înfățișări în procese ar putea debuta pe parcursul anului viitor.