Simpatizant al extremiștilor islamiști, Karim Benzema riscă să-și spulbere cariera
- Alexandru Sălăvăstru
- 18 octombrie 2023, 21:12
Karim Benzema a postat un mesaj de susținere pentru victimele din Gaza în urma bombardamentelor israeliene, iar această acțiune a atras nenumărate critici. Mesajul postat de fotbalist a fost interpretat ca o încurajare a acțiunilor Hamas: „Rugăciunile noastre se îndreaptă către locuitorii din Gaza, victime încă o dată ale unor bombardamente nedrepte care nu cruţă nici femeile, nici copiii”, a postat acesta pe X, fostul Twitter.
Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, îl acuză pe jucătorul lui Al-Ittihad, Karim Benzema, că are o relație strânsă cu gruparea teroristă Frăția Musulmană. Fostul star de la Real Madrid și câștigător al Balonului de Aur, a fost implicat în trecut în scandalul de șantaj din jurul lui Valbuena.
Karim Benzema a fost acuzat că are legături cu Frăția Musulmană
Valerie Boyer, membru în Parlamentul Franței, l-a pus la zid pe fostul căpitan al lui Real Madrid:
”Nu putem accepta faptul că o personalitate din Franța ne umilește țara și ne trădează în acest fel. Dacă, așa cum s-a spus, Benzema are legături cu Frăția Musulmană, ar trebui să fie sancționat și să îi fie luată cetățenia. Este o măsură importantă pe care trebuie să o luăm împotriva celor care ne pun țara în pericol. Și Balonul de Aur ar trebui să îi fie luat, ca sancțiune simbolică”, a transmis Valerie Boyer, parlamentar francez, pe Twitter.
Ministrul de Interne l-a acuzat pe Benzema de legături cu Frăţia Musulmană, dar nu a adus dovezi :
„Am închis peste 1.100 de centre islamiste. Domnul Karim Benzema are legături notorii, după cum știm cu toții, cu Frația Musulmană. Atacăm o hidră care este Frația Musulmană, care generează o atmosferă jihadistă.”, a declarat Darmanin la postul de televiziune CNews.
Thibaud Leplat, jurnalist RMC, a vorbit la Cadena COPE despre acuzațiile ministrului Gerald Darmanin la adresa lui Benzema și a punctat că "în Franța este o problemă foarte delicată, motiv pentru care mass-media este foarte precaută. Sunt investigații în curs și sunt lucruri în curs de verificare".
Atacantul francez s-a despărţit de Real Madrid şi a semnat cu Al-Ittihad, el fiind doar unul dintre starurile care au părăsit Europa în această vară.
Francezul a recunoscut că încă dinainte de a îşi începe cariera de fotbalist şi-a dorit să ajungă în Arabia Saudită. Acum, el îşi doreşte să ajute cât mai mult ca această ţară să se dezvolte pe plan fotbalistic.