Acuzații dure făcute de fosta parteneră a lui Elon Musk. ”M-a transformat într-o soție trofeu”
- Emma Cristescu
- 20 aprilie 2022, 16:30
Elon Musk este cel mai bogat om din lume, dar iubitele sale nu au parte de un tratament pe măsură. Fosta soție a miliardarului a vorbit despre drama pe care a trăit-o ani de zile.
Elon Musk este cel mai bogat om din lume, afacerile sale bucurându-se de un real succes. Miliardarul a cunoscut-o pe fosta sa sotie, autoarea canadiană Justine Wilson, la cursurile Queen’s University din Ontario. Acesta s-a îndrăgostit pe loc și a cerut-o în căsătorie în anul 2000. Cu toate astea, cei doi au divorțat în 2008. Fosta parteneră a adus pe lume și 5 copii.
Justine, fosta soție a lui Musk, a declarat că relația ei cu miliardarul nu a fost ca în povești și că a fost tratată cu foarte multă indiferență.
Ea a scris: „În timp ce dansam la nunta noastră, Elon mi-a spus: „Eu sunt alfa în această relație”.
”Am crezut că glumește, dar mai târziu am aflat că vorbea serios.
Sunt soția ta, i-am spus în repetate rânduri, nu angajatul tău”.
„Dacă ai fi angajatul meu”, a spus el, „te-aș concedia”.
Justine a spus că, deși ducea un stil de viață „privilegiat și suprarealist”, acest lucru nu putea ascunde ”vidul care creștea între noi”.
Îl face praf pe Elon Musk
Cu toate că Musk avea toți banii din lume, fosta lui soție era deranjată că acesta nu se ocupa de ea și că munca era pe primul plan.
„Elon era obsedat de munca lui: când era acasă, mintea lui era în altă parte. Tânjeam după conversații profunde și sincere, după intimitate și empatie. M-a transformat într-o soție trofeu. Nu am fost suficient de orientată către detalii pentru a menține o casă perfectă sau pentru a fi o gazdă perfectă. Nu îmi mai puteam ascunde plictiseala când bărbații vorbeau și femeile zâmbeau și ascultau.
Nu eram interesată de Botox sau de machiaj sau de reducerea aspectului cicatricilor de la cezariană.”, a spus aceasta într-un articol pentru Marie Claire.
Justine a mai precizat că a încercat să își salveze căsnicia și că a mers la terapie de cuplu, dar Musk „conducea două companii și era foarte stresat.”
Miliardarul prefera să își petreacă și orele libere la birou, iar fosta sa parteneră se simțea din ce în ce mai singură. Cu toate că a pus mâna pe cel mai bogat om din lume, banii nu i-au adus fericirea.