Acuzat de trafic de influență și spălare de bani, un fost ofițer SRI a fost arestat pentru 30 de zile
- Ionel Stoica
- 13 ianuarie 2015, 15:16
Locotenent-colonelul în rezervă Daniel Dragomir, fost ofiţer în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a fost reținut luni de procurorii anticorupţie pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Astăzi, magistrații de la Tribunalul București au decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. În acelaşi dosar, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 zile faţă de soţia acestuia, Marinela Zoica Dragomir, cercetată pentru complicitate.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, „Daniel Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul SRI, beneficiind de ajutorul inculpatei Dragomir Marinela Zoica, a pretins şi ulterior a primit de la un martor denunţător, administrator al unor societăţi comerciale, suma totală de 2.030.353,32 de lei, echivalent a 462.567,61 de euro".
”Suma de 1.648.400 de lei, echivalent a 374.078 de euro, a fost primită în numerar, într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane. El a mai primit 309.952 de lei, echivalent a 70.575 de euro, reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, precum şi un autoturism de lux marca Porsche Cayenne, precum şi 72.000 de lei, echivalent a 18.000 euro, reprezentând salariul lunar de 8.000 de lei primit de soţia sa, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate”, se arată în comunicatul DNA..
Sumele de bani, mai susțin procurorii DNA, ”au fost pretinse și primite de către inculpatul Dragomir Daniel, pentru a-și folosi influența, prin prisma funcției deținute, asupra unor funcționari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Garda Financiară”.
”Totodată, inculpatul i-a promis denunțătorului că-i va determina pe acei funcționari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuțiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, către firmele martorului denunțător, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale. În aceeași perioadă, cei doi inculpați au transferat succesiv sumele de bani menționate mai sus, în conturi aparținând acestora sau unor membri ai familiei, iar, ulterior, au constituit depozite și au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078,01 euro, produs al infracțiunii de corupție”, se mai arată în comunicatul DNA..