Acum e grav: Cea mai fierbinte săptămână din 2025. Caniculă extremă
- Emma Cristescu
- 21 iulie 2025, 11:03
Caniculă. Sursa foto: FreepikUpdate. Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod roșu de caniculă pentru ziua de marți, vizând Capitala și județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Ilfov, unde se prognozează temperaturi extreme, cu maxime ce pot atinge 41 de grade Celsius.
Caniculă extremă. România se pregătește să înfrunte o săptămână marcată de temperaturi extreme și disconfort termic accentuat.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), între 21 și 28 iulie 2025, valul de căldură care va traversa țara ar putea aduce maxime de până la 40 de grade Celsius în sudul și sud-estul teritoriului, în timp ce nopțile tropicale vor deveni tot mai frecvente.
Caniculă extremă în România
Fenomenul va fi însoțit de un indice temperatură-umezeală (ITU) care va depăși constant pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic ridicat pentru populație. Medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, hidratare corespunzătoare și limitarea activităților în aer liber în intervalele orare de vârf.

Caniculă. Sursa foto: Pixabay
Debutul valului: 21–22 iulie
Valul de căldură va începe să se instaleze în sud-vestul țării, unde vor fi înregistrate maxime de până la 39°C, iar temperaturile nocturne nu vor coborî sub 20°C – un indiciu clar al nopților tropicale. Cerul va rămâne, în general, variabil, dar sunt posibile averse și descărcări electrice în zonele montane și în nordul țării.
În București, temperaturile vor urca până la 37°C, iar minimele vor rămâne ridicate, între 19 și 22°C. Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales în zonele urbane aglomerate.
Apogeul caniculei: 22–24 iulie
În această perioadă, sudul și estul țării vor resimți cel mai intens efectele caniculei. Maximele vor atinge și chiar depăși pragul de 40°C, iar nopțile vor deveni sufocante. În paralel, instabilitatea atmosferică va genera fenomene violente în zonele montane, Transilvania, Moldova și parțial în restul teritoriului – averse torențiale, grindină și rafale de vânt.
Pentru Capitală, sunt prognozate temperaturi de până la 39°C ziua, însoțite de posibile ploi scurte și descărcări electrice în a doua parte a zilei.

Caniculă. Sursa foto: Freepik
Căldură persistentă și furtuni izolate: 24–25 iulie
Canicula se va menține în sud, vest și local în centru, cu valori termice de până la 40°C. Nopțile tropicale vor continua, în special în zonele joase și pe litoral, unde minimele vor urca până la 26°C. În paralel, pot apărea furtuni locale, în special în zonele montane.
În București, temperaturile se vor menține în jurul valorii de 37°C, cu cer variabil și o probabilitate redusă de ploi.
Final de interval: 26–28 iulie
Spre finalul lunii, valul de căldură va continua să afecteze în special sudul țării, dar ANM anticipează o posibilă creștere a instabilității atmosferice, în special în regiunile nordice, centrale și vestice. Ploile ar putea aduce o ușoară răcorire în anumite zone, însă disconfortul termic va rămâne ridicat.
În Capitală, canicula își va menține intensitatea, dar spre finalul perioadei sunt așteptate condiții de instabilitate atmosferică, cu posibile ploi torențiale și descărcări electrice.

